EDUCATIE / JOB — February 22, 2021 at 1:44 pm

Inovații tehnologice care îmbunătățesc viețile copiilor

by

Cea de-a treia ediție a programului Innovators for Children a deschis înscrierile pentru proiecte și soluții inovatoare, dedicate creșterii calității vieții copiilor din România. Acceleratorul este o inițiativă începută în 2019 de Impact Hub Bucharest. La ediția din acest an, Impact Hub Basel și Fundația Botnar vor susține proiecte de tip startup, iar Fundația Vodafone România se alătură programului cu o finanțare de 72.000 de euro pentru susținerea participării sectorului ONG.

A treia ediție Innovators for ChildrenProgramul este structurat în 2 etape principale, astfel în primele 3 luni participanții se vor concentra pe construirea și validarea unui model de afacere beneficiind de sesiuni de training-uri, mentorat, consultanță și întâlniri de feedback. În urma unui proces de selecție, ei vor intra apoi într-o etapă de dezvoltare a soluțiilor și vor avea acces la opțiuni de susținere financiară de minimum 50.000 de euro, dintre care Fundația Vodafone România va oferi organizațiilor non-guvernamentale micro-granturi în valoare totală de 30.000 de euro.

Cui i se adresează acceleratorul?

În ediția Innovators for Children 2021 se caută antreprenori și antreprenori sociali care dezvoltă cu ajutorul tehnologiei soluții pentru sănătatea fizică și emoțională a copiilor, educație, nutriție și alimentație, siguranță, drepturile copiilor în era digitală și alte domenii care ar putea contribui la o viață mai bună pentru copiii și adolescenții cu vârsta între 0-18 ani. Se pot înscrie în program ONG-uri și startup-uri tech din toată țara care au o idee, sunt în stadiul de prototip sau au, de maximum 1 an, o soluție disponibilă comercial pe piață la data finalizării perioadei de înscriere. Sunt căutate în special soluții tehnologice scalabile. Înscrierea proiectelor se face până pe 30 aprilie prin completarea formularului de pe site-ul www.innovatorsforchildren.org. Participarea se face în baza confirmării din partea organizatorilor și este gratuită.

Între 10 și 15 echipe vor fi selectate și vor beneficia de sesiuni ce vor adresa impactul social al proiectelor, strategia de marketing și de propunere comercială, sustenabilitatea financiară și tacticile de atragere a partenerilor sau investitorilor și vor participa la o conferință de networking cu cei mai importanți actori din domeniu. Echipa de mentori, care a fost implicată și în edițiile anterioare ale programului, este formată din:
• Adina Crețu – Project Manager, Startarium
• Adelina Dondorici – Co-fondator, Parenting ADS
• Diana Certan – Director Executiv, Organizația Umanitară Concordia
• Ionuț Pătrăhău – Co-fondator & Chief Revenue Officer, SeedBlink
• Sabina Antoci – Senior Program Manager, Fundația Vodafone România.

Proiectele selectate după marea finală din septembrie (între 3 și 5 proiecte) vor intra într-o etapă de dezvoltare a soluțiilor care va dura 6 luni și vor beneficia de o campanie de promovare la finalul programului, în martie 2022.

În cele 2 ediții precedente, programul a selectat 23 de soluții finaliste, dintre care 9 au primit finanțări însumând 201.000 de euro. În plus, două dintre startup-urile participante, Kinderpedia și Brio, au atras și investiții private în valoare totală de peste 740.000 de euro.

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de aproximativ 2.000 de membri în 2 locații centrale din București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țari. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

Fundația Botnar este o fundație elvețiană fondată în 2003, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea și starea de bine a copiilor și a tinerilor în zonele urbane în dezvoltare din întreaga lume. Pentru a atinge acest obiectiv, Fundația Botnar acționează ca un catalizator, connectând diverși parteneri și investind în soluții care folosesc intelingența artificială și inovația digitală.

Impact Hub Basel susține antreprenorii sociali și inovația sustenabilă. Organizația își propune să promoveze interacțiunea dintre membri și diferiți stakeholderi, prin diferite resurse, cum ar fi evenimentele, spațiul de coworking, programe de incubare, ideație și accelerare. Astfel, își dorește să creeze un ecosistem colaborativ unde inovația și schimbarea sunt încurajate, unde accesul la resurse de calitate, inspirație și informație este ușor și unde comunicarea și conectarea cu oameni diverși, cu aptitudini variate, este facilitată.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3  milioane  de  beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de  milioane  de  euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit  partenere.

Mai  multe detalii   despre   programele   fundaţiei   sunt   disponibile   pe http://www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.