Networking, Securitate — February 23, 2021 at 1:50 pm

AXIS P3255-LVE, noi camere cu capabilități de inteligență artificială

by

ELKO Romania anunță disponibilitatea camerei de rețea AXIS P3255-LVE, ce încorporează capabilități de inteligență artificială și tehnologie Deep Learning.

ELKO_AXISp3255lve_deep_learning_1700x627_2101De mai mulți ani, camerele de supraveghere video sunt o componentă esențială a sistemelor de securitate, reprezentând „ochii” operatorilor de securitate pe teren. De la sistemele CCTV din trecut și până la soluțiile de supraveghere moderne din ziua de astăzi s-au făcut progrese uriașe, atât din punct de vedere al performanțelor, cât și al funcționalității și flexibilității. Axis Communications a jucat un rol important în această evoluție, lansând prima cameră video de rețea din lume. Compania continuă să inoveze prin dezvoltarea de noi tehnologii și implementarea de noi funcții ce au făcut posibilă utilizarea camerelor de supraveghere video într-o varietate tot mai mare de scenarii, cu rezultate finale din ce în ce mai bune.

În România, produsele AXIS sunt disponibile prin intermediul ELKO Romania, care pune la dispoziția partenerilor locali cele mai noi produse și cele mai moderne soluții de supraveghere și securitate, bazate pe cele mai avansate tehnologii existente. Cu acest obiectiv în vizor, ELKO anunță extinderea familiei de camere P32 de tip dome disponibile în România. Noul model prezent în oferta sa – AXIS P3255-LVE – este o cameră adecvată pentru utilizarea la exterior, ce se remarcă prin încorporarea de capabilități AI și tehnologie Deep Learning. Datorită unei soluții de procesare de ultimă generație, care combină chip-ul Axis ARTPEC-7 cu o unitate pentru atribuții de deep-learning (DLPU), P3255-LVE este un instrument de analiză video deosebit de puternic, oferind funcția de recunoaștere și clasificare automată a obiectelor. Chipset-ul său dual permite astfel utilizarea soluției preinstalate AXIS Object Analytics pentru a detecta și clasifica oameni și/ sau vehicule, dar și pentru a face diferența între diferitele tipuri de vehicule existente (autoturisme, autobuze, camioane și biciclete sau motociclete). În plus, același hardware puternic poate fi folosit și pentru a rula aplicații terțe bazate pe AI. Aceste funcții pot rula la nivelul camerei (Edge), amplificând astfel viteza de lucru și posibilitățile de extindere a sistemelor de securitate.

La fel ca celelalte modele din seria P32, AXIS P3255-LVE folosește tehnologie Forensic WDR (Wide Dynamic Range) pentru a îmbunătăți nivelul de detalii în cadrele cu iluminat ambiental complex. Totodată, Lightfinder 2.0 îmbunătățește vizibilitatea în situațiile în care nivelul iluminării ambientale este foarte scăzut, iar OptimizedIR permite filmarea în întuneric deplin, folosind soluția de iluminare IR încorporată. Nu lipsesc nici suportul bidirecțional pentru conținut audio și nici tehnologia Zipstream, care facilitează reducerea lățimii de bandă și a spațiului de stocare necesare, fără a afecta negativ calitatea vizuală a materialelor. Senzorul asigură o rezoluție Full HD, iar obiectivul are lungime focală variabilă, cuprinsă între 3.4-8.9 mm. Rezistența la intemperii și la tentative de vandalism este asigurată de o carcasă certificată IP66 și IK10, în timp ce securitatea cibernetică este garantată de Edge Vault.

Ideală pentru o multitudine de scenarii de utilizare din domeniul securității video, AXIS P3255-LVE va fi disponibilă partenerilor ELKO Romania din trimestrul 2. Distribuitorul aduce astfel în piață un nou echipament de ultimă generație, deosebit de puternic și extrem de versatil.