2021 este un an greu de prefigurat ca evoluţie economică, mai ales pentru companiile din segmentul mediu al pieţei. Autorităţile trimit semnale confuze prin discuţiile prelungite asupra bugetului, iar companiile mari anunţă bugete temperate de investiţii.
Pe de altă parte, datele publicate de Banca Naţională arată că în 2020 companiile au făcut economii substanţiale (69% dintre noile depozite realizate anul trecut au fost făcute de firme) iar programele de susţinere a digitalizării (Măsura 2.2.2 spre exemplu) permit accesarea unor sume de 30k-100k euro pentru investiţii în informatizare. 2021 nu se anunţă un an de criză ci mai debrabă unul marcat de o “nouă realitate economică”.
Adaptarea la noua realitate nu cere însă doar spirit antreprenorial ci şi digitalizarea activităţii. Este de altfel şi concluzia analiştilor de la Oxford Economics, care consideră că exploatarea noilor tehnologii pentru adaptarea operaţională a companiilor devine un element esenţial în dezvoltarea economică.
Ce aşteptări au companiile de la utilizarea tehnologiei (raport Oxford Economics 2020):
• 45% – creşterea eficienţei şi eliminarea erorilor
• 43% – creşterea productivităţii prin automatizare
• 40% – eliberarea angajaţilor din activităţile de rutină
• 38% – o mai bună înţelegere a comportamentului clienţilor, angajaţilor şi partenerilor
• 37% – reducerea costurilor directe şi indirecte
• 36% – creşterea vizibilităţii asupra operaţiunilor.
Piaţa se schimbă sub ochii noştri
Dacă citim publicaţiile de business şi urmărim discuţiile din social media, vom remarca imediat o serie de schimbări care influenţează considerabil operaţiunile unei companii şi interacţiunea cu clienţii şi partenerii. Despre ce este vorba?
• Consumatorii cer tot mai mult: stocuri online, oferte în timp real, livrare imediată, suport şi program 24/7 etc. Dacă iniţial consideram aceste cerinţe specifice generaţiei tinere, realizăm acum că toţi clienţii au aceleaşi aşteptări.
• Reţele de distribuţie sunt tot mai volatile. Devine tot mai dificil să ai pe stoc produsele sau materiale prime necesare, furnizorii apar şi dispar, trebuie să ai permanent alternative iar procesul de aprovizionare trebuie optimizat permanent.
• Business-ul migrează către online. Dacă în B2C tendinţa era evidentă de câţiva ani, în B2B pandemia a accelerat procesul. Astăzi este dificil să faci afaceri fără un portal online cu stocuri şi preţuri actualizate, care să permită tranzacţii fără interacţiune fizică.</li>
• Competiţia la nivel de preţ rămâne acerbă şi dacă nu poţi evalua exact costurile de producţie, rişti să mergi cu o marjă de profit prea mică sau preţuri neatractive.
• Riscurile asociate pandemiei sunt încă mari. Clienţii refuza întâlnirile directe în favoarea celor video, iar unii angajaţi încă sunt temători să se întoarcă la birou.
Astfel de semne existau şi înainte de pandemie, dar erau văzute ca tendinţe pe termen lung. Situaţia este diferită astăzi, iar piaţa, obiceiurile şi atitudinea clienţilor se schimbă sub ochii noştri. Vă influenţează şi afectează activitatea aceste schimbări? În ce mod?
Digitalizarea afacerii. Condiţia fără de care nu se poate în 2021
Deşi economia se schimbă, obiectivele unui om de afaceri rămân aceleaşi: să atragă noi clienţi şi să crească business-ul, să aibă clienţi şi angajaţi mulţumiţi, să reducă costurile şi să crească profitul. În 2021 devine dificil spre imposibil să atingă aceste obiective fără tehnologie. Motivul este simplu: lucrurile se mişcă atât de repede, încât fără un sistem informatic pe care să te bazezi în procesarea datelor şi susţinerea deciziilor, o echipă de management nu poate avea viteza de reacţie necesară.
Controlul asupra activităţii este esenţial, dar cum să ai control dacă nu ai informaţii exacte despre: stocurile de produse, comenzi în execuţie, termene de aprovizionare, costuri reale directe şi indirecte, gradul de ocupare al mijloacelor de producţie, flux de numerar, limite de cont la clienţi etc.
În 2021, devine critic să poţi corela comenzile de la clienţi cu stocurile existente (produse sau materii prime) şi capacitatea de producţie, astfel încât să răspunzi optim cererii din piaţă. Rolul acesta îl preia un sistem ERP modern şi performant ca SAP Business One, care tratează complet un proces de business, de la plasarea unei comenzi până la derularea unei reparaţii în garanţie.
Datele sunt înregistrate şi gestionate unitar (indiferent de utilizator sau departament), hârtia dispare, task-urile sunt generate automat iar informaţiile sunt uşor de analizat şi interpretat. Totul în timp real pentru ca tu să vezi imaginea de ansamblu şi să ai control pe activitate.
Spre deosebire de alte soluţii, SAP Business One digitalizează toate aspectele activităţii:
• Gestiune financiară (facturi, cashflow, buget, mijloace fixe, plăti şi operaţiuni bancare)
• Comercial (prospecţi, clienţi, oferte, vânzări, contracte)
• Producţie şi Inventar (planificare, reţete, stocuri, depozit)
• Achiziţii (furnizori, comenzi, documentaţie)
• Raportare şi Analiză (informaţii din multiple surse, tablouri de bord, rapoarte manageriale).
Complementar, SAP Business One oferă mobilitate maximă utilizatorilor, pentru ca aceştia să-şi poată derula activitatea în aceleaşi condiţii, indiferent de locaţie. Practic SAP Business One poate fi accesat de pe orice dispozitiv (desktop, laptop, tableta, mobil) cu avantajul existenţei unor aplicaţii mobile dedicate pentru rolurile din organizaţie care implică muncă de teren (agenţi de vânzări, echipe tehnice etc). Cum ar fi spre exemplu SAP Business One Sales App sau SAP Business One Service App.
Toate aceste funcţionalităţi şi beneficii sunt disponibile într-o singură platformă, uşor de implementat şi administrat, localizate 100% pentru România.
Simţiţi că sistemul informatic nu vă ajută sau nu face faţă situaţiei actuale? Contactaţi-ne la tel (0040) 21 313 53 39 sau email office@sysinconsult.ro şi evaluăm împreună dacă SAP Business One este potrivit pentru compania dvs.
Dacă o astfel de discuţie este prematură, accesează broşura dedicată AICI şi află singur ce oferă şi cum poţi utiliza SAP Business One.