NEWS — March 19, 2021 at 4:57 pm

Creșterea adopției de automătizări conversaționale pe întreg teritoriul Asiei

by

Un nou parteneriat strategic este anunțat pe piața de tehnologie din Asia – Mobinology Asia a încheiat un parteneriat cu DRUID pentru a oferi soluții conversaționale bazate pe inteligență artificială în proiecte de transformare digitală din regiunea Asia-Pacific.

Isometric artificial intelligence. Chat bot and future marketing. AI and business IOT concept. Mans and women chatting with chatbot application. Dialog help service. Vector illustration.Mobinology Asia este o companie specializată în soluții de marketing automatizat bazat pe analiza interacțiunii oamenilor, în timp ce DRUID este o companie specializată în tehnologii conversaționale pentru organizații care doresc să economisească timp și bani prin intermediul asistenților virtuali inteligenți. Colaborarea are ca scop promovarea şi creşterea adopției de automătizări conversaționale în industrii ca retail, utilități, turism și alte servicii pentru organizații de pe întreg teritoriul Asiei.

Tehnologia DRUID permite dezvoltarea rapidă de asistenți virtuali inteligenți care oferă răspunsuri în peste 45 de limbi cu ajutorul unui motor conversațional proprietar, în timp ce peste 500 de șabloane conversaționale, specifice unor roluri și procese din diverse industrii, asigură un timp rapid de lansare în producție. Prin colaborarea cu roboți UiPath, DRUID simplifică automatizarea și urmărirea proceselor de afaceri prin comenzi date într-un limbaj natural, simplu şi uman, prin WhatsApp, FB Messenger, MS Teams, Slack, WeChat, Web, sau orice alt canal de comunicare preferat.

„Prin acest parteneriat creștem capacitatea noastră de implementare și aria de expertiză pentru a ajuta clienții să obțină beneficiile celei mai complexe platforme conversaționale de pe piață. Prin adăugarea tehnologiei conversaționale DRUID la soluțiile noastre specializate în marketing automatizat, putem aduce mai multă valoare pieței și portofoliului nostru actual de clienți”, a declarat Kenneth Chung, Head of Sales, Mobinology Asia.

„Mobinology Asia va contribui la valorificarea avantajelor tehnologiei DRUID în toată regiunea APAC. Avem aceași viziune – tehnologiile bazate pe inteligență artificială ne pot face viața mai ușoară prin soluții personalizate, care permit oamenilor să se concentreze mai mult pe luarea deciziilor și pe creativitate, și nu pe activități repetitive. Așteptăm cu nerăbdare primele rezultate ale acestei colaborări”, a declarat Irina Dochițu, Channel Manager, DRUID.