Energie&Utilitati — March 22, 2021 at 1:10 pm

Wilo Isar-BOOST5, soluția eficientă și modernă pentru presiunea optimă a apei

by

Wilo lansează modulul Isar-BOOST5 (1)Grupul Wilo, producător de top și pionier în tehnologia pompelor și sistemelor de pompare lansează noul modul compact cu electropompă și convertizor de frecvență pentru ridicarea presiunii apei în aplicații rezidențiale și comerciale: Wilo-Isar BOOST5.

„Cu Wilo, tehnologiile complexe devin soluții ușor de utilizat. Inteligente, eficiente energetic și durabile – acestea sunt atributele produselor cu care Wilo face înconjurul lumii, iar Wilo-Isar BOOST5 nu face excepție de la aceste standarde înalte. Noul modul este soluția noastră pentru presiune optimă a apei; oriunde și oricând, în variate aplicații casnice și nu numai”, declară Mariana Corlaci, Marketing Manager Wilo România.

Un produs de calitate pentru confortul casei tale

Wilo-Isar BOOST5 poate fi utilizat universal pentru alimentare cu apă menajeră și asigură permanent presiune constantă a apei în toate punctele de extracție, reglabilă pe trepte, indiferent de variabilitatea condițiilor de presiune oferite de compania publică de alimentare. Datorită sistemului său hidraulic performant și capacelor anti-zgomot, modulul funcționează silențios și se potrivește perfect în mediul casei prin designul său modern și compact. Mai mult, operează în baza unui sistem eficient energetic și economic, astfel că rezultatul se vede direct în buzunarul utilizatorului care va resimți vizibil diferența în costurile facturilor de apă și energie electrică aferente căminului său. Este foarte ușor de explorat, având o interfață user-friendly prin afișajul cu LED și butoane, și simplu de montat, datorită construcției pregătite de conectare la priză.

Wilo lansează modulul Isar-BOOST5 (2)Aplicații multiple pentru o varietate de întrebuințări

Modulul Isar BOOST5 este potrivit pentru multe aplicații casnice care necesită ridicarea presiunii: pentru pomparea apei pluviale, de reglare, atunci când presiunea de alimentare de la racordul de apă menajeră este scăzută, în cazul irigațiilor pentru grădină, la pomparea dintr-un rezervor de retenție sau pentru captarea apei brute dintr-un puț. Are încorporate funcții complete de protecție care garantează o funcționare sigură. Totodată, pompa este realizată din plastic de calitate superioară, ceea ce garantează o durată mare de viață.

„Pentru Wilo, eficiența și sustenabilitatea sunt obiective declarate, iar standardele noastre de fabricație prevăd fiabilitate maximă. Credem că împreună punem apa în mișcare prin produse care aduc plus valoare în orice proiect de construcție, în orice activitate de alimentare cu apă, pentru irigații sau valorificarea apei pluviale”, declară Bogdan Grosu, Service Manager Wilo România.

Mecanismul de funcționare

Când senzorul de presiune detectează scăderea presiunii în instalație ca urmare a deschiderii unuia sau mai multor consumatori, pompa pornește și readuce presiunea la valoarea setată în instalație. Convertizorul de frecvență reglează turația motorului permițând adaptarea performanței hidraulice la necesarul specific instalației. În momentul restabilirii presiunii, senzorul de debit va detecta absența circulației apei și va opri pompa până la următorul ciclu de pornire a modulului. Isar-BOOST5 poate fi utilizat cu o pompă de rezervă funcțională și în modul paralel cu 2 pompe funcționale, pentru un debit mai mare al apei, asigurând, astfel,  un număr mai mare de consumatori deserviți. Modulul este prevăzut cu protecție termică împotriva supraîncălzirii motorului și a convertizorului de frecvență și cu protecție electrică împotriva variațiilor bruște de tensiune și curent.

Isar BOOST5 va fi disponibil pentru comenzi pentru piața din România începând cu luna aprilie în  două versiuni: Wilo-Isar BOOST5-E-3 și Wilo-Isar BOOST5-E-5.