Magazinele, restaurantele, unitățile de cazare, agențiile de turism și alte platforme de vânzare, care sunt parteneri ai Up România pentru tichetele și cardurile de beneficii emise de companie, vor putea utiliza platforma Up Online într-o versiune îmbunătățită.
Noul Up Online, care se aliniază ecosistemului de soluții digitale al Up România, are o serie de avantaje suplimentare pentru partenerii comerciali:
• Un design nou, modern și intuitiv, în linie cu celelalte soluții digitale Up
• Tablou de bord, un ecran care rezumă activitatea partenerului comercial și îi oferă căi scurte către cele mai importante secțiuni
• Funcționalitățile consacrate și apreciate de afiliați de pe versiunea anterioară
• Funcționalități noi, precum Administrarea POS sau plata facturilor online
„Noua versiune a platformei Up Online va oferi partenerilor noștri o varietate de instrumente menite să-i ajute să administreze mai simplu și mai eficient rambursările de tichete și plățile efectuate cu cardurile Up. Toate, într-o interfață redesenată, modernă și intuitivă’’, a arătat Dan Stoica, Director Comercial Up România.
Pentru administrarea POS, noul Up Online oferă posibilitatea de modificare, ștergere POS-uri existente sau adăugarea de noi POS-uri, astfel încât utilizatorii Up să facă plăți rapide, sigure și corecte. Serviciul de plată online a facturilor, oferit prin platforma NETOPIA Payments, reprezintă o metodă modernă de achitare a facturilor de prestări servicii care permite partenerilor comercianți să câștige timp prin realizarea unei singure plăți online pentru mai multe facturi.
Ce alte funcții pot accesa partenerii comerciali prin Up Online:
• Informații despre cât de des vizitează utilizatorii Up magazinul și care este coșul mediu de cumpărături
• Date despre ultimele rambursări de tichete și acces către o cale scurtă pentru secțiunea dedicată rambursărilor
• Statistici legate de veniturile pe care soluțiile Up le aduc companiei partenere
• Filtre speciale pentru identificarea tranzacțiilor căutate
• Borderou online și livrare prin curier.
Accesarea contului de afiliat se face prin introducerea datelor de cont în secțiunea companii de pe platforma uponline.ro.