EDUCATIE / JOB — April 2, 2021 at 11:19 am

Numărul copiilor care au urmat online cursuri de programare s-a dublat, în pandemie

by

Academia Micilor Developeri, firmă antreprenorială românească, anunță dublarea cifrei de afaceri în ianuarie 2021, față de aceeași lună a lui 2020, și estimează menținerea acestei evoluții la nivelul întregului an. În prezent, 700 de copii sunt înscriși și participă constant la cursurile online pe termen lung ale Academiei Micilor Developeri, pentru a învăța programare software. De asemenea, 400 de copii din întreaga țară și din diaspora (Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia) participă la workshop-urile gratuite pe care școala le susține lunar, pentru a promova predarea disciplinei de Computer Science. Misiunea Academiei și a părinților este de a transforma copiii din consumatori de tehnologie, în viitori creatori de tehnologie.

foto2„Numărul copiilor care participă la cursurile Academiei Micilor Developeri s-a dublat față de martie 2020, întrucât, prin predare online, copiii și părinții nu mai sunt limitați de nevoia proximității față de centrele educaționale. Cursurile sunt doar la un click distanță, din siguranța și confortul propriei case, simplificând-se, astfel, logistica aducerii copiilor la cursuri, se elimină timpul petrecut în trafic, în sala de așteptare. Cursurile de programare software se pretează extraordinar la predarea online, întrucât fiecare copil, fie că este în propria cameră sau în sala de curs, lucrează la un calculator individual. Sistemele de comunicare online oferă instrumente de lucru colaborative, interactive; tehnologia a lucrat în tot acest timp în favoarea simplificării activităților noastre de zi cu zi, acesta fiind de altfel unul dintre scopurile principale ale dezvoltatorilor de tehnologie”. – Oana Manga, Managing Partner, Academia Micilor Developeri

5 bariere îndepărtate în perioada Covid, ce au contribuit la creșterea numărului elevilor cursanți

1. Eliminarea barierelor teritoriale, prin trecerea în mediul online a cursurilor. Faptul că acestea pot fi urmate de oriunde este unul dintre motivele principale care determină înscrierea la Academia Micilor Developeri, în special în cazul copiilor din afara Bucureștiului și din diaspora, împreună cu sistemul de predare interactiv, sub formă de joc, și a calității profesorilor;
2. E-learning-ul, folosit aproape deloc anterior pentru categoriile mici de vârstă, a devenit o opțiune folosită pe scară largă, prin faptul că școala tradițională a fost obligată să predea online;
3. Rezistența adulților la accesarea de către copii a materialelor educative din mediul online a dispărut, iar părinții au observat rapid avantajele și logistica simplificată a cursurilor online (plus control mărit asupra conținutului și a calității predării, pentru că, de multe ori, părinții sunt acasă în timpul cursurilor);
4. A devenit posibil accesul la profesori și specialiști de pe întreg teritoriul României, care pot preda cursuri de specialitate, indiferent de locația unde sunt rezidenți;
5. Cei mici nu mai depind de programul părinților/bunicilor, de proximitatea față de centrele educaționale, economisesc timpul petrecut pe drum.

În plus, prima generație de copii ai Academiei Micilor Developeri care au absolvit toți cei 4 ani de studiu, încununați cu certificarea de programator junior Java Foundations, a determinat creșterea credibilității cursurilor.

Tendințe pentru 2021

„Estimăm că se va menține trendul ascendent și accelerat al serviciilor online, iar pandemia credem că a schimbat ireversibil modul în care se lucrează cu copiii. Adulții au ajuns, cu această ocazie, la nivelul de înțelegere al mediului online la care copiii se aflau deja de mult timp și pentru care erau pregătiți. În continuare va conta foarte mult și socializarea față în față, în grupuri mai mari sau mai mici de prieteni și colegi, aceasta va rămâne o nevoie fundamentală a oamenilor, însă există o mare parte de activități care se pretează foarte bine la automatizare și digitalizare, fie parțial, fie total. Trebuie să folosim tehnologia la capacitate maximă, pentru a le aduce copiilor experiențe de învățare utile, acaparante, măsurabile, interactive, la standardele acestei ere și ale generației digitale, care este de altfel avidă de nou și de învățare. – Oana Manga

Planul antreprenoarei pentru finalul pandemiei este de a redeschide doar una dintre cele patru locații fizice ale Academiei Micilor Developeri, în vreme ce 80% din cursuri se vor desfășura online. Prioritatea pentru acest an este de a dezvolta și perfecționa predarea cursurilor în sistem online, astfel încât copiii din întreaga țară și din diaspora să aibă acces la educație IT de cea mai înalta calitate, de oriunde ar învăța.

7 lucruri care influențează educația digitală  

– La nivel mondial, trăim în era tehnologiei, cu toate acestea, doar 3% din investițiile în educație se îndreaptă înspre digitalizarea acesteia, iar inovația necesită capital.
– Fondurile de investiții globale au început să observe o dinamică favorabilă în piața de educație și training, astfel investițiile au crescut la 8 miliarde în 2018, de la 2 miliarde în 2014 (50% China, 20% SUA și 8% Europa). – globallearninglandscape.org
– Copiii și părinții au nevoie de un altfel de mod de a educa copiii, la care visează de ani deja, însă acest alt mod va fi găsit, promovat și exploatat din zona privată de educație.
– Sistemelor publice de educație (școli) le este greu să iasă din paradigma tradițională de organizare și predare, în timp ce tehnologia avansează și se schimbă rapid, de la an la an.
– Copiii deja sunt obișnuiți să învețe din mai multe surse (tutoriale online de exemplu) astfel, cu ajutorul social media, s-a liberalizat predarea, orice specialist sau pasionat de un domeniu poate transmite informații în formate interactive și interesante, folosind internetul.
– Toți copiii au adoptat sistemul de învățare online într-un timp foarte scurt (ei erau de mult pregătiți și deja făceau acest lucru, însă nu și adulții).
– Plățile online cresc, la fel și folosirea de sisteme digitale de către părinți.

Academia Micilor Developeri a fost înființată în anul 2013. Până acum, peste 10.000 de copii au urmat cursurile sau workshop-urile gratuite, atât în București, cât și în țară. Detalii la https://www.miciideveloperi.ro/.