Conform Gartner, producătorii de PC-uri au avut parte de un prim trimestru extrem de bun în acest an, în ciuda problemelor legate de producţia de semiconductori, care au afectat serios lanţurile de aprovizionare şi distribuţie. Ca şi procent, vânzările de PC-uri au crescut cu o treime în primul trimestru 2021 faţă de primul trimestru 2020.
Ca şi volum, au fost vândute aproape 70 de milioane de echipamente la nivel global, excluzând modelele Chromebook. Gartner afirmă că această creştere anuală este cea mai mare de când firma de analiză a început să monitorizeze livrările globale de echipamente, cu douăzeci de ani în urmă.
Analiştii Gartner pun această creştere pe seama a doi factori majori: pandemia sanitară şi actuala criză globală a semiconductorilor. Ei spun că deşi criza de semiconductori ar putea duce la scăderea volumelor de PC-uri livrate în viitor, există toate motivele pentru a crede că cererea de PC-uri va rămâne solidă chiar şi după ridicarea restricţiilor sanitare de tip carantină.
Primii trei vendori globali de PC-uri au rămas aceeaşi ca în trimestrele anterioare. Lenovo deţine primul loc în termeni de volume totale de livrări. Topul e completat de HP şi Dell, chiar dacă cea din urmă firmă nu a reuşit să-şi crească cota de piaţă de la un an la altul.
O situaţie aparte este înregistrată în cazul echipamentelor Chromebook, care au cunoscut, conform Gartner, creşteri anuale cu trei cifre, alimentate de cererea puternică din partea instituţiilor educaţionale din Statele Unite şi Canada.