MANAGEMENT — April 26, 2021 at 2:59 pm

Diversitatea de gen, o prioritate în cadrul DIGI

by

Infografic Doamnele DigiÎn ultimele 12 luni, într-o perioadă provocatoare în care companiile au fost nevoite să ia măsuri rapide cu privire la organizarea activității și configurării organizaționale, grupul DIGI a rămas consecvent politicii de diversitate de gen și echitate în relațiile de muncă.

Astfel, la finalul anului 2020, operatorul de telecomunicații fixe și mobile care deține una dintre cele mai extinse și moderne rețele de fibră optică din regiune, înregistra efective totale de peste 14.600 angajați, în România, din care aproape 31% femei. Mai mult, doamnele au o contribuție importantă la punerea în practică a strategiei de business a companiei și la luarea deciziilor, 40% dintre managerii grupului fiind femei.

Și în privința distribuției pe domenii de activitate și funcțiuni, grupul oferă o perspectivă diversă de dezvoltare profesională doamnelor Digi, multitudinea de opțiuni fiind reflectată în reprezentativitatea la nivel de profesii și ocupații. Astfel, 48% din angajatele grupului sunt implicate în vânzări și activități comerciale, 20% în relațiile cu clienții (customer service), 17% în activități administrative, funcțiuni suport, logistică, achiziții, 10% în domeniul tehnic, iar în mass-media 5%, 94% dintre angajate desfășurând activitatea în regim full-time.

O cultură organizațională bazată pe respectarea drepturilor omului și încurajarea inițiativei

DIGI oferă tuturor condiții echitabile la angajare, iar pe parcursul desfășurării activității sprijină etapele de evoluție profesională prin programe de training și dezvoltare personală. Compania încurajează toți angajații, indiferent de gen, să se dezvolte profesional, oferind șanse egale angajaților pentru a accede la cariere solide. Deoarece consolidarea unei culturi incluzive se bazează pe ascultarea și înțelegerea perspectivelor angajaților, performanța și nivelul satisfacției la locul de muncă reprezintă, de asemenea, piloni pe care compania se bazează.

DIGI promovează activ diversitatea și consolidează, prin eforturi continue, o cultură incluzivă, bazată pe principii precum egalitatea de șanse, indiferent de criteriile de etnie, origine națională, gen, vârstă, dizabilități, educație sau religie. Universul complex al diversității se regăsește, în cadrul companiei DIGI, atât în politicile și regulamentele interne, cât și în puternicul angajament al echipei manageriale de a recunoaște și respecta diferențele dintre oameni, evaluând în același timp contribuția pe care toți colaboratorii o au la dezvoltarea business-ului. De asemenea, prin acțiuni de comunicare și sensibilizare, top-managementul companiei transmite la toate nivelurile de responsabilitate ale companiei  principiile enunțate în Carta Diversității, la care grupul a aderat în 2019.