67% dintre muncitorii români sunt dispuși să se recalifice în profesii noi, ca urmare a pandemiei – arată noul studiu realizat de Boston Consulting Group (BCG) și The Network, cu membrul său român, BestJobs. Cel mai mare interes pentru dezvoltarea de noi competențe a fost observat în rândul celor ce se află la începutul și la mijlocul carierei.
Un procent de 38% dintre lucrătorii români chestionați au declarat că au fost concediați sau obligați să lucreze mai puține ore în timpul crizei COVID-19, conform sondajului Decoding Global Reskilling and Career Paths, publicat astăzi. În România, criza economică i-a afectat în măsură mai mare pe tineri și pe cei cu vârsta de peste 61 de ani, precum și pe cei mai puțin școlarizați. Concedierile și orele de lucru reduse i-au afectat cel mai mult – așa cum se știe – pe cei care lucrează în domeniul turismului și călătoriilor (88%), precum și pe cei care lucrează în sectoarele mass-media și non-profit, precum și în cel al produselor și serviciilor de consum.
67% dintre români spun că s-ar recalifica pentru un nou loc de muncă, în orice circumstanță, iar alți 30% sunt dispuși să o facă doar dacă este necesar, respectiv în cazul în care locul lor de muncă ar fi în pericol. Cei cu ocupații profesionale percepute ca fiind mai puțin vulnerabile, cum sunt cele în sănătate și medicină, tehnologie, servicii profesionale, știință, cercetare și drept, nu sunt la fel de pregătiți să își schimbe cariera.
„Companiile ar trebui să fie deschise pentru a angaja persoane cu cariere neobișnuite: în viitor, talentul ar putea proveni din medii diverse și oportunități de carieră neașteptate. De exemplu, a avea o perioadă de șomaj de 1 an sau un nivel de educație complet diferit, poate deveni o situație mai frecventă, pe măsură ce oamenii trec de la o carieră la alta, pentru a depăși provocări precum COVID-19. Angajatorii trebuie să învețe să depășească formalismul și să angajeze talente pentru abilitățile și potențialul lor”, a declarat Ádám Kotsis, director asociat BCG, People Strategy.
Există unele diferențe geografice în ceea ce privește disponibilitatea de recalificare. De exemplu, angajații din economiile în curs de dezvoltare, cum ar fi țările din Africa, sunt cei mai entuziaști, aproximativ trei sferturi dintre aceștia spunând că preferă să se recalifice și să se pregătească pentru un nou loc de muncă. Europenii și americanii au cel mai scăzut nivel de disponibilitate pentru schimbare, se arată în studiu, însă chiar și în aceste geografii, proporția persoanelor care spun că s-ar recalifica este, în general, peste 50%.
Într-o comparație la nivel global, valoarea de 67% a României este în concordanță cu media globală de 68% și apropiată de cea a Serbiei de 69%, cea mai mare dintre țările chestionate din Europa Centrală și de Est. Valoarea înregistrată de Ungaria a fost cea mai scăzută, 49%, urmată de 54% în Slovenia, 57% în Austria și 63% în Polonia.
O mișcare către vremuri mai stabile
Domeniul digital și tehnologia informațională se află în fruntea listei de viitoare cariere potențiale, atât datorită oportunităților din aceste domenii, cât și a remunerației în general ridicate. Administrarea biroului, secretariatul și joburile axate pe management, cum ar fi marketingul și resursele umane sunt, de asemenea, văzute ca slujbe atractive, cel mai probabil datorită percepției lucrătorilor că în aceste domenii tranziția spre un loc de muncă nou va fi mai ușoară.
„Una dintre urmările crizei sanitare este o nevoie crescută de securitate la job și a venitului. Astfel că a crescut interesul pentru programe de dezvoltare profesională, dobândirea de noi abilități și competențe sau chiar tranziția către domenii mai sigure. Mai mult, există un interes crescut pentru diversitate: proiecte de freelancing, joburi part-time sau project based în mai multe domenii astfel încât, dacă unul dintre ele cade, să existe siguranța unui venit lunar”, a declarat Ana Vișian, marketing manager BestJobs.
Lucrătorii au luat deja măsuri pentru a-și îmbunătății abilitățile. Peste trei pătrimi (76%) dintre români au spus că își petrec câteva săptămâni sau chiar mai mult, pe an, pentru dezvoltarea abilităților, un procent semnificativ mai mare decât media globală de 65%. Prin comparație, cele mai mari valori au fost înregistrate în Turcia și Coasta de Fildeș, cu un procent de 90%, iar cele mai mici, în Olanda 34% și în Germania 41%.
Din cauza pandemiei, abordarea procesului de învățare a evoluat de la ultimul raport BCG-BestJobs despre talentul global, publicat în 2018: instituțiile de învățământ online și utilizarea aplicațiilor mobile au înregistrat progrese, atât la nivel global, cât și în România. Instituțiile de învățământ online și utilizarea aplicațiilor mobile și-au dublat popularitatea în rândul românilor, dar ambele abordări încă urmăresc pregătirea la locul de muncă și studiul individual independent, ca fiind cele mai populare modalități actuale ale învățării la locul de muncă.
O copie a raportului poate fi descărcată de aici.