EDUCATIE / JOB — April 30, 2021 at 10:42 am

Atelierul de practică: un nou proiect educațional finanțat prin Fonduri Europene

by

Proiectul promovează un concept de actualitate, care propune colaborarea directă a unităților de învățământ cu mediul de afaceri local și are ca obiectiv facilitarea tranziției de la educație la piața forței de muncă pentru un număr de peste 800 de elevi, prin dezvoltarea unor modele de bună practică în conexiune directă cu cerințele comunității de afaceri.

vizual-atelierul-de-practica_1200x675Tinerii din liceele cu profil vocațional și tehnologic din Regiunea Nord-Est a României vor beneficia de cursuri de competențe profesionale, antreprenoriale și educație financiară, o parte dintre ei urmând cursuri de calificare susținute de profesioniști din comunitatea de afaceri locală,  interesată în dezvoltarea aptitudinilor celor interesați pentru ocuparea viitoarelor locuri de muncă, valorificându-se în acest fel, în mod optim, timpul destinat practicii.

Prin implementarea proiectului, se urmărește crearea unui suport sustenabil pentru desfășurarea activităților de practică în școli și includerea elevilor în programe specifice de formare antreprenorială,  educație economică și financiară, dezvoltarea de abilități pentru joburi noi, abilități ITC și o mai bună orientare profesională, adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii.

Proiectul include training-uri cu certificare ANC pentru elevi și profesori, activități practice corelate cu profilul școlii și facilitarea colaborării cu mediul de afaceri local, prin interacțiune directă între elevi și antreprenori și  dezvoltarea parteneriatelor publice-private de lungă durată cu școlile din care provin tinerii. În cadrul acestor parteneriate se vor crea de asemenea ateliere antreprenoriale – modele de practică, prin utilarea atelierelor școlare cu echipamente specifice formării în anumite meserii.

La finalul programului de formare 42 de elevi pot fi angajați de către firmele partenere, iar comunicarea continuă dintre unitățile de învățământ, tineri și companiile locale va fi asigurată în continuare prin dezvoltarea unei aplicații online specifice/dedicate.

Mai multe informații despre proiect și despre condițiile de înscriere: https://jar.ro/atelierul-de-practica.

Proiectul Atelierul de practică (cod 131454) face parte din Axa Prioritară Educație și Competențe (Componenta 1:  Stagii de practică pentru elevi – regiuni mai puțin dezvoltate), ce urmărește creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitive, identificate conform SNC (Strategiei Naționale pentru Competitivitate) și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI (Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare).
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.