Aplicatii — June 11, 2021 at 4:27 am

AppGallery și SofaScore lansează o competiție dedicată fanilor, cu ocazia celebrării Campionatului European de Fotbal 2021

by

AppGalleryHuawei Consumer BG își unește forțele cu SofaScore, aplicația populară de afișare live a scorurilor, pentru a lansa competiția de fotbal Pick’em, cu ocazia celebrării Campionatului European de Fotbal 2021, din această vară. 50 de concurenți norocoși care se înscriu în acest concurs vor putea câștiga noul HUAWEI WATCH 3 Pro, lansat oficial de Huawei la nivel global, săptămâna trecută.

HUAWEI WATCH 3, cel mai recent smartwatch flagship de la Huawei, vine cu un ecran curbat din sticlă și carcasă din oțel inoxidabil 316L. Ceasul funcționează independent de smartphone, permite efectuarea și primirea apelurilor, precum și ascultarea muzicii, partajând numărul de telefon și serviciile de date cu smartphone-ul, permițând utilizatorului să comute fără probleme între telefon și ceas.

Pentru a concura în competiția Pick’em, utilizatorii SofaScore  trebuie să selecteze mai întâi felul în care poziționează echipele în cele șase grupe. Apoi, vor alege presupusul câștigător din runda următoare, înainte de a ajunge în etapa knock-out, în care vor fi alese echipele finaliste și câștigătorul.

SofaScore îmbunătățește experiențele sportive ale fanilor prin furnizarea de date sportive și analize detaliate în timp real de la evenimente sportive, ligi și campionate din întreaga lume. Aplicația este disponibilă în peste 30 de limbi și acoperă peste 20 de sporturi, cu peste 20 de milioane de utilizatori activi lunar.

SofaScore este listată pe AppGallery și, pentru prima dată, este disponibilă pe Seria HUAWEI WATCH 3. Odată cu lansarea Seriei WATCH 3, utilizatorii pot descărca aplicații terțe și le pot accesa prin AppGallery. Magazinul de aplicații Huawei este disponibil din meniul principal al ceasului, de unde utilizatorii pot vedea aplicațiile recomandate sau pot căuta aplicații direct de pe smartwatch.

Campania Pick’em este disponibilă prin intermediul funcției Buzzer din aplicația SofaScore și pe site-ul SofaScore. Utilizatorii AppGallery vor avea șansa de a câștiga cel mai recent smartwatch Huawei, însă competiția se desfășoară și pe aplicația SofaScore din alte magazine de aplicații.

Huawei adaugă și o funcție temporară în Petal Maps pentru a-i ajuta pe fanii fotbalului să localizeze barurile din zonă în care pot viziona meciurile de fotbal, precum și stadioanele care găzduiesc meciurile. Funcția va afișa pe hartă iconițe cu mingi de fotbal ce indică barurile sportive de top și va fi lansată la mijlocul lunii iunie printr-un banner dedicat în Petal Maps .

„Popularitatea SofaScore pe AppGallery ne arată că oferă o experiență de utilizare fantastică celor care îndrăgesc sportul. Vrem ca aceștia să simtă toată emoția marilor evenimente de fotbal din această vară și să participe la competiție pentru a câștiga unul dintre noile noastre smartwatch-uri HUAWEI WATCH 3”, a declarat Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.