Schneider Electric, lider în transformarea digitală a managementului și automatizării energiei, și Wärtsilä, lider global în tehnologii inteligente și soluții complete de ciclu de viață pentru piețele marine și energetice, s-au asociat pentru a crea o soluție de alimentare sustenabilă, neîntreruptă, pentru cele mai îndepărtate mine de litiu din lume.
Sistemul de alimentare holistic adaptat scopului, include consultanță și proiectare potrivite alimentării cu energie electrică, construirea infrastructurii de alimentare, livrarea echipamentelor, instalarea, funcționarea microgrid-urilor digitale și punerea în funcțiune pentru operatorii minieri din întreaga lume.
Soluția creată de Schneider Electric și Wärtsilä, dezvoltată în peste 20 de ani de colaborare în 200 de proiecte, optimizează livrarea și utilizarea eficientă a energiei. Unifică și valorifică microgrid-urile, genereaza energie termică, stocheaza energia și alte surse de energie regenerabile, pentru a oferi o soluție de energie extrem de rentabilă, cu o amprentă de mediu minimă pentru industria minieră.
Pe baza proiectelor pilot, rezultatele tipice includ:
• O reducere medie generală a investițiilor de capital de 27%
• O reducere a emisiilor de CO2 cu până la 20% sau 18.500 de tone pe an/mină
• O reducere a costurilor energetice cu 40% la trecerea la soluția comună Schneider – Wärtsilä de la energia electrică locală, generată de motorină
Conceptul de proiectare al soluției se extinde pe întreg ciclul de viață al minei, furnizând și asigurând nivelul de putere adecvat, pentru a permite productivitatea acesteia. Ca urmare, costurile operaționale sunt reduse și disponibilitatea energiei este optimizată pentru a atinge obiectivele de producție. Această soluție funcționează pentru noile mine care sunt proiectate în prezent și, de asemenea, pentru conversia proiectelor miniere.
Schneider Electric și Wärtsilä au semnat acordul de cooperare pentru proiectarea de soluții energetice pentru domeniul minier în martie 2020. Cele două companii oferă soluții bazate pe tehnologii complementare.