MANAGEMENT — September 16, 2021 at 1:21 pm

Arctic lansează un program de mentorat pentru angajate, ca parte a strategiei de creștere a numărului de femei în funcții de conducere

by

Inspire_Press-1_JPGCompania Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, dă startul unui program de mentorat realizat în parteneriat cu Professional Women’s Network România, ca parte a strategiei prin care își propune să crească numărul femeilor în toate nivelurile de conducere cu până la 10% în următorii 5 ani.

Inspire Project se adresează femeilor din middle managementul Arctic, cu experiență minimă de trei ani într-o funcție de conducere. În urma unui proces de selecție, participantele vor fi incluse în programul ce presupune conectarea cu mentori care au acumulat deja o experiență managerială recunoscută pe care sunt deschiși să o împărtășească.

Inspire Project se va desfășura pe parcursul a șase luni, începând cu luna octombrie 2021, în regim hibrid – online și offline. Arctic investește în dezvoltarea abilităților de leadership ale angajatelor, compania asumându-și obiectivul de a crește numărul femeilor în toate nivelurile de conducere.
Programul este o inițiativă a comunității de femei din Arctic în parteneriat cu Professional Women’s Network România, o asociație cu expertiză în dezvoltarea de programe de mentorat pentru femei.

Arctic Women Community a fost înființată în 2020 cu scopul de a contribui la dezvoltarea profesională și personală a femeilor din companie, împărtăşind în același timp bune practici în domeniul diversităţii şi incluziunii.

Arctic„Ne propunem să construim o comunitate de femei care să fie conectată, să prospere prin crearea unor schimburi de experiențe și facem pași concreți pentru a sprijini femeile din cadrul organizației să își realizeze potențialul. O reprezentare echilibrată a femeilor la nivelul structurilor de decizie este esențială pentru un viitor mai bun și constituie un câștig pentru societate în ansamblul său. Proiectul Arctic Women Community este un exemplu al eforturilor făcute de Arctic către o cultură corporativă sustenabilă, bazată pe diversitate, incluziune și transparență”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

„Parteneriatul cu Arctic este un pas important pentru noi în promovarea femeilor în poziții de leadership. Pe de o parte, ne bucură interesul Arctic față de crearea unei comunități de femei care să fie sprijinite să acceadă în carieră. Pe de altă parte, suntem onorate de acest parteneriat, care reprezintă o recunoaștere importantă a relevanței și eficienței programului de mentorat al PWN România. Suntem sigure că împreună vom face o echipă grozavă și că doamnele care vor fi admise în programul de mentorat vor primi toate instrumentele de care au nevoie pentru a-și construi o carieră de succes”, a transmis Virginia Oțel, co-președinte PWN Global.

„Mentoratul este un instrument puternic de dezvoltare personală și un mod eficient de a ajuta angajații să progreseze în carieră. În calitate de lider în industrie și angajator de top, credem că este extrem de important să valorificăm și să dezvoltăm talentul și competențele de care dispun colegele noastre. Arctic crede în valoarea adăugată adusă de femei și de un leadership echilibrat din punct de vedere al participării sexelor. O organizație în care potențialul femeilor este susținut este una capabilă să răspundă mai bine provocărilor unei lumi în continuă schimbare”, a adăugat Maria Tătaru, HR Director Arctic.

„Programul de mentorat al PWN România ocupă o poziție privilegiată în peisajul de business românesc, o poziție pe care am construit-o în timp, cu multă perseverență și dedicație. Acesta este singurul program din România care oferă oportunități de mentorat inter-company, fiind o alternativă complementară la programele interne ale fiecărei companii. Cu o rată de succes de peste 75% și cu peste 2000 de ore de voluntariat acumulate în fiecare ediție, programul nostru de mentorat pune la dispoziția doamnelor care doresc să avanseze în carieră nu doar mentori cu experiență valoroasă în business, ci o comunitate întreagă care oferă suport și ghidaj”, descrie programul Paula Bușe, VP Mentorat PWN România.