Vertiv (NYSE: VRT), furnizor global de infrastructură digitală critică, a fost ieri gazda unui eveniment la București, ce a avut ca scop prezentarea celor mai noi inovații tehnologice partenerilor, consultanților și utilizatorilor finali. Această inițiativă locală a făcut parte din turul „Keep IT Running” al companiei Vertiv, care a început în luna mai și va acoperi, până la sfârșitul anului 2021, 20 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).
Formatul este unul foarte interactiv. Din Dubai până în România și din Rusia până în Croația, evenimentele de jumătate de zi aduc împreună experții Vertiv pentru a discuta despre cele mai recente cercetări de piață și tendințe tehnologice, de la cloud la edge, incluzând informații din industrii specifice, cum ar fi telecomunicații, finanțe, retail și colocație. De la camere de servere individuale mici, până la centre de date mari multi-megawatt, tehnologia a evoluat semnificativ, iar participanții au ocazia să experimenteze, în primă instanță, ultimele inovații ale Vertiv.
Ținând cont de măsurile de precauție Covid-19, aceste evenimente fizice permit grupurilor mici de parteneri, consultanți și utilizatori finali să experimenteze demonstrații de produse live și să discute progresele cheie pe piețele lor conexe. Inovațiile în software, răcire, alimentare, precum și controlul IT și monitorizarea de la distanță sunt prezentate de către experții tehnici în timpul unei sesiuni practice.
În România, Roadshow-ul Vertiv „Keep IT Running” EMEA 2021, a avut loc marți, 28 septembrie 2021. George Topalov, Senior Sales Manager Vertiv pentru România și Moldova, a deschis evenimentul cu un discurs principal, subliniind tendințele cu privire la centrele de date care conduc cheltuielile clienților acum și în viitor.
„Tehnologia se dezvoltă rapid, iar ultimul an și jumătate a adus noi evoluții semnificative, pe măsură ce viețile noastre au devenit și mai conectate. Vertiv joacă un rol activ în această transformare și suntem încântați să facem parte din acest proces și să investim resurse importante, pentru a continua să oferim soluții de ultimă generație pentru infrastructura critică”, a declarat George Topalov, Senior Sales Manager Vertiv pentru România și Moldova. „Există o accelerare în extinderea capabilităților digitale, iar produsele lansate recent, precum și lansările plănuite pentru 2022 și nu numai, îi vor ajuta pe clienții și partenerii noștri să își descopere potențialul. Suntem bucuroși că am putut discuta despre toate aceste subiecte la evenimentul de la București și așteptăm cu nerăbdare noi oportunități”.
Pentru mai multe informații despre aceste evenimente, produse și soluții, vizitați Vertiv.com