Productie — September 30, 2021 at 11:36 am

Cheia agilităţii în universul Industry 4.0

by

Universul Industry 4.0 înseamnă, printre altele, o bătălie contra cronometru de incorporare a personalizării produselor în cadrul mixului de producţie în masă, elementul caracteristic al universului Industry 3.0.

FUJITSUClienţii vor produse croite conform nevoilor proprii, şi vor să le primească în termeni de ore sau zile, faţă de termenii anteriori de luni de zile. Toate acestea fac ca agilitatea în producţie să devină un principiu fundamental care defineşte noul univers Industry 4.0, aşa cum susţine unul din cei mai mari producători globali de soluţii şi produse IT inteligente, Fujitsu, într-o postare pe site-ul propriu al companiei.

În atingerea acestui scop, Fujitsu a încheiat de mai multă vreme un parteneriat cu un alt mare producător global de software inteligent, SAP, ale cărui tehnologii, denumite generic SAP Digital Supply Chain, producătorul japonez le susţine şi le promovează. Ideea acestui parteneriat pentru agilitate a plecat de la realitatea că sistemele IT moştenite sunt o piatră de moară pe care firmele de producţie trebuie să o elimine în calea lor spre creşterea agilităţii. Şi asta deoarece, în vreme ce tehnologiile noi dispun de capabilităţile de a fi agile, conlucrarea necesară dintre ele şi sistemele moştenite poate împiedica, şi adesea o face, atingerea tuturor beneficiilor agilităţii.

Domeniul industrial se îndreaptă actualmente către o abordare mai integrată, în cadrul căreia o schimbare de design de la începutul procesului de producţie va trece automat prin sistemul ERP şi va determina schimbarea tuturor părţilor necesare ale procesului de producţie, aici incluzând cotele de materiale, preţurile şi inventarele. Pentru a ajuta producătorii să profite de pe urma unei astfel de schimbări de abordare, Fujitsu şi SAP implementează de ceva vreme în unităţile de producţie ale clienţilor ceea ce se numeşte abordarea Core Clean. Aceasta permite adăugarea facilă de tehnologii agile elementului central, cum ar fi o platformă cloud, fără nevoia de a efectua schimbări majore logicii esenţiale de afaceri.

Prin intermediul acestei abordări, practic Fujitsu dezvoltă aplicaţii peste platforma de cloud SAP care să menţină procesele ERP curate. Abordarea rezolvă problemele existente de “adăugare elemente” determinate de modelele add-on de programare a aplicaţiilor de afaceri, care includ diverse probleme, cum ar fi costuri ridicate de mentenanţă şi flexibilitate scăzută.

Pe lângă asta, consultanţii Fujitsu pot interveni în procesele de monitorizare a resurselor unei firme client, o zonă extrem de importantă, mai ales atunci când talentele necesare pentru tehnologiile agile sunt sărace.