Evenimente — October 5, 2021 at 2:00 pm

Softelligence susține Naționala de Robotică pentru participarea la Expoziția Dubai 2020

by

Compania de tehnologie și consultanță Softelligence este sponsorul principal din mediul privat al Echipei Naționale de Robotică a României pentru participarea acesteia la Expoziția internațională de tehnologie și inovație Dubai 2020. Acesta este cel de-al treilea proiect educațional din programul de Corporate Social Responsibility (CSR) al companiei, numit CSR Generation Tomorrow.

Expoziția se desfășoară în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022 și este cel mai mare eveniment de acest fel organizat în Orientul Mijlociu. Vor participa aproximativ 200 de țări și, pentru prima dată în istoria expoziției, fiecare țară va avea propriul pavilion de prezentare. În fiecare zi se vor organiza concerte, experiențe interactive, expoziții și alte manifestări artistice. Peste 100 de roboți vor fi utilizați pentru a întâmpina vizitatorii, a da indicații sau a face fotografii.

Echipa Națională de Robotică a României – AutoVortex este un proiect al Asociației Române de Studii Economice. AutoVortex a luat naștere într-un garaj în orașul Voluntari în 2012. Din 2014 până în prezent, echipa a participat la competiții internaționale unde a câștigat numeroase premii, printre care: “First Tech Challenge”, Festivalul de Robotică de la Tarragona, Robofest Rusia, „First Technical Challenge (FTC) CEESA”.

Softelligence_Robotica1Echipa de Robotică AutoVortex aplică o viziune de educație non-formală la un alt nivel, folosind o abordare hands-on pentru aprofundarea cunoștințelor tehnologice. Studenții și elevii sunt implicați în activități practice împreună cu mentori care au o vastă experiență atât de lucru, cât și în cercetare tehnologică.

„Tehnologia este parte din ADN-ul nostru. Noi credem cu tărie că tehnologia va schimba lumea în bine, de aici și dorința noastră de a sprijini proiecte care au în centru dezvoltarea tehnologică. Prin această sponsorizare, noi susținem în primul rând un proiect educativ, cu aplicație practică în domeniul programării pentru inteligența artificială”, a declarat Adrian Blidăruș, CEO al Softelligence.

Susținerea Echipei Naționale de Robotică a României marchează cel de-al treilea proiect al programului de CSR „Generation Tomorrow” și pune accent pe educație practică și inovație. Primele trei etape ale acestui program, anunțat la începutul lui 2021, au fost finalizate. Cel de-al doilea program inițiat și susținut de companie a fost „Bursele SOS Planet”.

 „Această expoziție este o oportunitate de a prezenta proiecte ale tinerilor români, dar și posibilități de aplicare a inteligenței artificiale. Softelligence susține eforturile tinerilor noștri de a inova în domeniul inteligenței artificiale, al roboticii și al programării. Sprijinirea Echipei Naționale de Robotică are ca scop și promovarea imaginii României”, a mai declarat Blidăruș.

„România participă la Expo 2020 Dubai cu un pavilion naţional dezvoltat în jurul conceptului <<New Nature>>  aflat la secţiunea Sustenabilitate, fiind structurat pe trei piloni: tehnologie, mediu înconjurător şi cultură, care împreună arată relaţia strânsă dintre umanitate şi natură, relaţie care promovează o dezvoltare economică sustenabilă şi inovaţia ştiinţifică”, a declarat Ionuț Panea, Coordonator AutoVortex.

În cadrul Expoziției internaționale de tehnologie și inovație din Dubai, echipa din România va fi alcătuită din 13 persoane și va expune un robot umanoid și o serie de roboți mai mici, pe roți.

„Roboții care au câștigat Campionatul Mondial de la Chicago din luna iulie vor putea fi conduși de către vizitatori. Pe lângă cei doi roboți campioni, AutoVortex a pregătit un robot hostess umanoid care te întâmpină la stand și un roboțel mascotă pentru a atrage vizitatorii”, a mai declarat Panea.