Tot mai multe companii și institute de cercetare locale se confruntă cu nevoia de a utiliza resurse de calcul de înaltă performanță – High Performance Computing (HPC). Motivele sunt variate și merg de la creșterea complexității proceselor de proiectare și testare sau condiționarea participării la proiectele de cercetare internaționale de existența unui cluster HPC, până la adopția de tehnologii de tipul Deep Learning, Artificial Intelligence sau Big Data Analitycs care necesită utilizarea unor resurse de acest tip.
Infrastructurile on-premises de calcul de înaltă performanță presupun însă un efort investițional substanțial și costuri de mentenanță ridicate. Totodată, amortizarea investiției este dificil de realizat dacă gradul de încărcare al clusterului nu este unul constant și/sau resursa HPC nu este partajată cu alte companii sau în mai multe proiecte. În plus, specialiștii în acest domeniu sunt greu de găsit, prin urmare și costurile salariale sunt crescute.
Pentru a veni în ajutorul organizațiilor care au nevoie să utilizeze reurse HPC dar care se confruntă cu aceste provocări, PRO SYS a lansat la începutul lunii octombrie prima oferta de tipul HPC ca serviciu – HPC-as-a-Service (HPCaaS) – de pe piață locală.
Ce recomandă PRO SYS
Am reușit să realizăm această premieră la nivel local valorificând expertiza acumulată în domeniul HPC – suntem singura companie din România care are la activ 10 proiecte HPC dezvoltate și implementate.
În decurs de 5 ani, am instalat:
• Peste 100 noduri de procesare, din care 15 noduri hibride (cu peste 30 GPUs nVidia P100 și V100 în total, respectiv 145.000 CUDA cores);
• Peste 200 de procesoare (ceea ce cumulat înseamnă aproximativ 2.300 cores);
• O putere de calcul agregată de circa 75 TFLOPs;
• Sisteme de stocare de peste 800 TB (cele mai multe ZFS şi sisteme de fişiere paralele, specifice soluţiilor HPC);
• O putere electrică totală de aproximativ 70kW.
Serviciul PRO SYS HPCaaS este o soluție 100% românească, complet funcțională și care va fi extinsă etapizat, odată cu evoluția cererii. În acest moment, parametrii de livrare sunt:
• 8,5 TFlops (DP);
• 2 TB RAM DDR4;
• 50 TB de stocare;
• CPU AMD EPYC Milan – generația 3 este cea mai rapidă serie de procesoare pentru clusterele HPC, cu peste 200 de recorduri mondiale la activ;
• Arhitectură de interconectare Infiniband – asigură o procesare foarte rapidă și latență extrem de mică, fiind utilizată în peste 95% din Top 500 clustere HPC la nivel global.
De ce PRO SYS
Oferta PRO SYS HPCaaS asigură clienților finali câștiguri directe importante reprezentate de:
• Taxa 0 pentru transferurile de date. Spre deosebire de marii jucători de pe piața serviciilor Cloud – precum AWS, Microsoft Azure sau GCP – traficul de date către și dinspre clusterul HPC nu este contorizat și nici taxat suplimentar. Astfel, nu apare niciun cost în plus pentru client atunci când acesta transferă datele procesate din clusterul PRO SYS în infrastructurile proprii. Practic, totul este inclus în preț, indiferent de volumul de date transferat.
• Respectarea nivelurilor agreate de performanță. Fiecare client dispune de propriile resurse dedicate și nu facem overprovisioning nici pe zona de CPU, nici pe cea de memorie și nici pe cea de stocare. Clienții beneficiază astfel de garanția resurselor disponibile în condițiile de cost stabilite, precum și de predictibilitate asupra nivelului de performanță asigurat și a timpului de procesare.
• Securitate extinsă: Oferta PRO SYS HPCaaS poate fi accesată din orice locație, însă doar prin intermediul instrumentelor de acces securizate. Toate transmisiile de date sunt criptate prin conexiuni VPN și securizate end-to-end prin intermediul SSH /HTTPS, iar accesul la serviciu este controlat și monitorizat continuu.
• Suveranitate asupra datelor. Toate datele sunt ale clienților și doar ale lor, aceștia fiind singurii care le pot accesa. Legislația care se aplică este doar cea națională – datele nu părăsesc teritoriul României – fără nicio condiție de extrateritorialitate. În plus, asigurăm nu doar securitatea și confidențialitatea datelor, ci și disponibilitatea lor prin servicii complementare de backup şi de arhivare criptată (offsite, pe disk), pe termen mediu și lung.
• Soluție „la cheie“. Serviciul HPC livrat de PRO SYS este astfel conceput încât clientul să îl poate accesa și utiliza rapid. Specialiștii noștri asigură managementul complet, preluînd sarcinile de administrare, mentenanță, optimizare, securitate, instalare aplicații, creare utilizatori și alte cerințe ce pot apărea pe parcurs. Serviciul este gândit astfel încât să asigure niveluri superioare de flexibilitate și scalabilitate, astfel încât poate fi adaptat și personalizat pe cerințele specifice fiecărui mod de lucru.
În plus, PRO SYS asigură suport dedicat, prin intermediul propriilor specialiști, accesibil rapid.
Sintetizând, oferta PRO SYS HPC ca serviciu oferă companiilor oportunitatea de a accesa resurse de calcul de înaltă performanță în regim as-a-Service beneficiind de:
• transparență și predictibilitate asupra costurilor;
• performanță și securitate garantate;
• simplitate în utilizare prin personalizarea workflow-urilor pe nevoile specifice;
• servicii de suport rapide și ușor de accesat;
Dacă doriți să aflați mai multe informații despre serviciul nostru, puteţi contacta echipa PRO SYS la office@prosys.ro.