Transformarea digitală este un motor global de creștere economică durabilă, o pârghie fundamentală în combaterea schimbărilor climatice și un puternic factor de incluziune socială. Ținând cont de aceste lucruri, trebuie să acționăm de îndată pentru a accelera și a maximiza potențialul digitalizării, cu scopul de a răspunde priorităților globale, inclusiv celor trasate în cadrul Summitului G20. Acesta a fost principalul subiect abordat de Börje Ekholm, Președinte și CEO al companiei Ericsson, în cadrul discursului său de la Summitul B20 (Business 20) care a avut loc săptămâna trecută, la Roma.
În calitate de co-președinte al grupului de lucru care se ocupă de aspectele care țin de transformarea digitală, format la nivelul Summit-ului B20, Börje Ekholm a luat parte, alături de alți reprezentanți ai comunității globale de afaceri, la realizarea Documentului privind politicile de transformare digitală (Digital Transformation Policy Paper). Acest document, lansat înainte de întrunirea Forumului Internațional G20, care urmează să aibă loc luna aceasta, include patru recomandări adresate liderilor statelor din G20. Aceste recomandări vizează accelerarea proceselor de digitalizare, la nivel global, și conturarea unui viitor durabil și prosper, bazat pe scopuri comune.
Îmbunătățirea conectivității
Un nivel de conectivitate performant și eficient din punct de vedere energetic reprezintă o condiție prealabilă pentru transformarea digitală, a mai precizat Președintele și CEO-ul Ericsson, conform căruia aceasta facilitează apariția unor tehnologii revoluționare, înlesnește îndeplinirea obiectivelor în materie de ecologie de pe agendele digitale, fiind totodată necesară astfel încât cele 3,7 miliarde de oameni care nu au, în prezent, acces la internet să poată avea acces la oportunități de dezvoltare. Astfel, din acest punct de vedere, stimularea investițiilor private și accelerarea implementării unei infrastructuri reziliente de mare capacitate, precum infrastructura 5G, sunt aspecte fundamentale.
Totodată, Börje Ekholm a mai precizat: „În ceea ce privește investițiile, situația este clară: ITU (Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor) estimează că, în următorii 10 ani (până în 2030) vor fi necesare investiții suplimentare de 428 de miliarde de dolari, cu scopul de a furniza servicii de broadband de înaltă calitate cetățenilor de la nivel global, care nu au în prezent acces la internet. Vedem și că fiecare creștere de 10% în ceea ce privește implementarea serviciilor de acces la internet în bandă largă, la nivelul unei țări, se reflectă într-o creștere a PIB-ului de 1,5 la sută, în medie. De asemenea, dacă discutăm despre schimbările climatice, știm că prin implementarea soluțiilor tehnologice, emisiile de dioxid de carbon, de la nivel mondial, ar putea fi reduse cu 15%, până în 2030”.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, însă, Președintele Ericsson subliniază necesitatea unei colaborări între guverne și industrii, adăugând că acestea din urmă sunt pregătite pentru acest demers și subliniază că documentul amintit anterior (Digital Transformation Policy Paper) îndeamnă factorii de decizie politică să pună accesul la serviciile de broadband în fruntea eforturilor de dezvoltare economică și să sprijine dezvoltarea sectorului privat. Prin acest document se solicită, de asemenea, eliminarea barierelor de implementare (precum întârzierile, sau procesul de alocare a spectrului și stabilirea prețurilor licențelor de spectru). Mai mult, acest document subliniază și necesitatea unui mediu favorabil investițiilor, în care prevalează neutralitatea furnizorilor și a soluțiilor tehnologice disponibile și în care piețele, mai degrabă decât guvernele, decid implementarea unor anumite tehnologii, ca urmare a unei concurențe loiale.
Sprijinirea dezvoltării și implementării noilor tehnologii
Noile tehnologii digitale precum soluțiile de inteligență artificială, IoT, cloud și edge, evoluează rapid. Cu toate acestea, eforturile inegale în domeniul dezvoltării și cercetării de la nivel global, precum și conștientizarea limitată a potențialelor scenarii de utilizare sunt doar câțiva dintre factorii care inhibă expansiunea acestora. Recomandarea este de a încuraja dezvoltarea și implementarea acestor noi tehnologii digitale, inclusiv prin stimularea partajării scenariilor de utilizare.
Consolidarea încrederii în soluțiile digitale
Progresul tehnologic este corelat cu principiile de reglementare în domeniu, însă acestea nu sunt adaptate cu aceeași rapiditate cu care evoluează soluțiile digitale, ceea ce duce la dezechilibre în piețe și industrii, dintr-o perspectivă concurențială. În același timp, dezvoltarea tehnologică și creșterea exponențială a cantității de date sporesc expunerea organizațiilor la riscuri de securitate cibernetică.
În contextul în care nivelul de încredere în soluțiile digitale variază în întreaga lume, grupul de lucru constituit la nivelul G20 recomandă armonizarea principiilor globale de reglementare în acest domeniu. Scopul este acela de a asigura un mediu competitiv corect și piețe eficiente, dar și de a spori gradul de securitate cibernetică și protecție a informațiilor confiențiale. Totodată, membrii grupului de lucru recomandă și implementarea unor standarde comune și a unor cadre de reglementare interoperabile, în vederea facilitării schimburilor transfrontaliere de date.
Dezvoltarea competențelor digitale
În lipsa competențelor digitale, potențialul deplin al conectivității și al noilor tehnologii sau avantajele aduse de creșterea gradului de încredere în soluțiile digitale nu pot fi valorificate. Prin urmare, experții din cadrul grupului de lucru recomandă statelor membre G20 să sprijine dezvoltarea unei societăți digitale și incluzive. Într-un astfel de mediu, lacunele în ceea ce privește competențele digitale sunt identificate, iar angajații sunt sprijiniți în a se perfecționa în această direcție sau în a dobândi noi abilități și a se recalifica, astfel încât să poată răspunde noilor cerințe de pe piața muncii.
Printre altele, documentul amintit subliniază necesitatea unor strategii naționale care să completeze deficiențele de competențe digitale și să favorizeze îmbunătățirea acestor abilități în rândul elevilor, studenților și al profesorilor.
„În contextul în care anticipăm că, până în anul 2030, două treimi din forța de muncă mondială va depinde de conectivitatea 5G, este esențial să facem eforturi pentru a închide decalajul existent în materie de competențe digitale și să depășim, de asemenea, problema excluziunii digitale”, este de părere CEO-ul Ericsson.
De la soluțiile de inteligență artificială sau robotică, la dezvoltarea de aplicații, ritmul rapid al dezvoltării tehnologiei presupune și faptul că instituțiile academice vor necesita invariabil sprijinul industriei IT pentru a putea susține procesul digital de învățare dincolo de un nivel de bază, precum și pentru a le oferi studenților lor mai mult decât o bază de cunoștințe teoretice, iar parteneriatele public-private vor fi esențiale din acest punct de vedere, susține Börje Ekholm.
Un exemplu de astfel de parteneriat este reprezentat de programul Ericsson Educate. Implementat în mai multe țări, în colaborare cu unități de învățământ și centre de învățare locale, programul își propune să susțină dezvoltarea competențelor digitale în rândul elevilor și studenților, în concordanță cu noua realitate de pe piața muncii.
Pașii următori
Statele membre ale Forumului Internațional G20 „fac demersuri pentru a reduce decalajul digital, existent la nivel global, precum și pentru a facilita accesul tuturor oamenilor la oportunitățile aduse de digitalizare și a spori productivitatea”. Aceste obiective sunt lăudabile, iar Ericsson își propune să contribuie la îndeplinirea lor prin implicarea în proiecte și inițiative precum Summitul B20.