Rețelele sociale au oferit o conexiune critică pentru oameni în timpul pandemiei, în special pentru tineri. Cercetarea realizată de Kaspersky* constată că peste jumătate (53%) dintre utilizatorii de social media din întreaga lume au folosit rețelele sociale mai mult în timpul lockdown-urilor locale și naționale decât înainte de pandemie. Cu toate acestea, mulți dintre oameni, petrecând câteva ore în fiecare zi pe rețelele sociale, trebuie să acorde o atenție suplimentară activității pe aceste platforme, astfel încât să nu compromită securitatea datelor personale.
Potrivit cercetărilor Kaspersky, peste șapte din zece (71%) persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani se bazează pe social media pentru a se simți conectați. În fiecare zi, în întreaga lume, utilizatorii petrec în medie 1,8 ore pe Facebook, mai mult de unul din zece dintre aceștia (11%) petrecând în rețea de la patru până la șase ore în fiecare zi. Pe TikTok, media globală este de 1,9 ore pe zi, deși aceasta crește la 2,3 ore pentru cei cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. Patru la sută dintre utilizatorii TikTok petrec șapte până la opt ore pe zi în aplicație! Pentru Instagram, media globală este de 1,6 ore.
Este corect să spunem că mulți dintre noi suntem dependenți de social media. Iată de ce. Atunci când descriu cum se simt când sunt activi pe rețelele sociale, mai mult de jumătate (56%) spun că se simt „amuzați” și mai mult de o treime (36%) spun că se simt „conectați”. Având în vedere aceste sentimente pozitive, este posibil ca mai mult de patru din zece utilizatori (41%) să spună că rețelele sociale sunt un aspect „pozitiv” pentru societate și politică, de două ori mai mulți decât cei care le descriu ca fiind „negative” (19%).
Utilizatorii sunt conștienți de partea întunecată a rețelelor sociale
Tot timpul cât suntem activi pe rețelele sociale, dezvăluim informații despre noi, informații pe care algoritmii platformelor le vor folosi pentru a ajuta brand-urile să ne targeteze mai eficient prin publicitatea lor. De asemenea, ne deschidem în fața potențialilor actori rău intenționați, care ar putea dori să folosească datele noastre personale fie în scopuri de trolling, fie pentru infracțiuni legate de identitate.
Dependența de social media poate avea, de asemenea, un efect dăunător asupra sănătății mintale a utilizatorilor, deși cercetările noastre constată că majoritatea utilizatorilor de social media sunt conștienți de potențialul aspect negativ al acestor rețele. Aproape două treimi (63%) își pot aminti o știre despre potențialul impact negativ al rețelelor sociale, iar din acest grup, 70% și-au schimbat modul în care folosesc aceste platforme ca urmare a informațiilor aflate. Pentru aproape patru din zece (38%), acest lucru se reflectă în reducerea timpului petrecut pe social media și aproximativ, iar un sfert dintre aceștia(26%) le verifică mai rar.
Cum să rămâneți în siguranță în timp ce utilizați social media
Pentru a ne bucura la maximum de social media, trebuie să luăm în considerare atât sănătatea noastră mintală, cât și securitatea datelor. Interacțiunile virtuale sunt diferite de cele din viața reală și o mare parte din ceea ce oamenii – în special influențatorii – postează pe social media este un instantaneu pozitiv al vieții lor. Mulți utilizatori ai rețelelor sociale se găsesc în situația de a-și compara viața cu selecțiile prezentate de ceilalți, iar acest lucru le poate afecta stima de sine și sănătatea mintală.
Este foarte important să acordăm atenție timpului petrecut pe social media, conținutului pe care îl consumăm și modului în care ne face să ne simțim. Cercetarea noastră constată că, pentru o mică parte din oameni, social media generează emoții negative; 4% înregistrează un sentiment de „anxietate”; același procentaj raportează că se simte „furios”, „frustrat” sau experimentează „FOMO” – (the fear of missing out). Constatăm că una din opt persoane (13%) și-au șters sau dezactivat chiar și conturile de pe aceste rețele sociale. Nu este nevoie să mergeți atât de departe, dar ar trebui să vă luați ceva timp pentru alte activități, să vă îndepărtați de ecran și – poate – să nu urmăriți oameni sau subiecte care vă creează emoții negative.
De asemenea, trebuie să fim atenți ori de câte ori împărtășim datele personale online. Constatăm că mai mult de jumătate (52%) dintre utilizatorii de social media cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani cunosc pe cineva ale cărui date personale au fost compromise și 7% dintre utilizatorii din întreaga lume spun că au fost victime ale fraudelor prin intermediul rețelelor sociale. Asigurați-vă că setările de confidențialitate sunt cele mai restrictive, utilizați software-ul de gestionare a parolelor și fiți atenți la informațiile personale pe care le distribuiți pe rețelele sociale.
Kaspersky a lansat propriul ShareAware Hub pentru a-i ajuta pe utilizatorii de social media să înțeleagă modul în care pot rămâne în siguranță online și cum se pot bucura de conectivitatea incredibilă pe care o oferă aceste rețele sociale, reducând în același timp posibilele dezavantaje.