Orange România dă startul ediției cu numărul opt a programului de educație digitală SuperCoders și invită copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani din toată țara să își dezvolte gratuit abilitățile digitale. Ca de fiecare dată, micii coderi vor crea povești noi și vor avea oportunitatea de a câștiga super premii.
Organizat în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, SuperCoders va cuprinde trei etape: Caravana, Concursul național și Academia. Noutatea de anul acesta o reprezintă extinderea abilităților digitale pe care proiectul își propune să le dezvolte, de la programare către alte aptitudini digitale care cuceresc din ce în ce mai mult teren, cum ar fi: game design, vlogging sau editarea video.