Expert IT — November 24, 2021 at 12:04 pm

De la siguranța urbană la oportunitățile de afaceri: Orașul 5G e în mâinile noastre

by

Simțim deja în orașe pulsul provocărilor și oportunităților generate de cea de-a patra revoluție industrială. Având în vedere că 56% din populația lumii trăiește în prezent în așezările urbane, aceste zone devin vitale pentru redresarea noastră economică. Convergența tehnologiilor smart, de la IoT la Edge, le face deja mai inteligente, mai sigure și mai adaptabile. Dar viitorul nostru posibil vine cu și mai multe oportunități și va putea fi realizat doar prin investiții în tehnologiile 5G.

Modern city with smart 5GPe măsură ce migrația se intensifică, ne putem aștepta ca 68% din populația globală să locuiască în orașe până în 2050.  Populația în plină expansiune va determina noi moduri de a trăi și de a se deplasa. Așteptările cetățenilor evoluează deja, pe măsură ce crește nivelul de alfabetizare digitală și iau avânt serviciile la cerere, bazate pe date. Pandemia a accelerat aceste schimbări, iar acum este momentul să facem bilanțul. Cât de inteligente sunt deja orașele noastre? Cât de inteligente ne dorim să fie?

Sunt întrebari incitante și există un întreg ecosistem de furnizori telecom și de infrastructură gata să răspundă. Depinde de ingeniozitatea companiilor să facă legătura între diverse posibilități. Companiile trebuie să se concentreze asupra punctelor de fricțiune zilnice ale cetățenilor și să investească în tehnologiile 5G care vor permite găsirea de soluții. Acest lucru este reciproc avantajos pentru toate părțile. Sunt generate noi fluxuri de venituri, permițând în același timp cetățenilor să ducă o viață mai sustenabilă, mai echitabilă din punct de vedere digital și mai bună în orașe inteligente.
Este nevoie de o comunitate și de un ecosistem potrivite pentru a cultiva potențialul orașului digital. Companiile trebuie mai întâi să înțeleagă amploarea oportunităților care se prefigurează. Acest lucru înseamnă să evaluăm unde ne aflăm, încotro ne îndreptăm și cum să exploatăm acest potențial.

Natura schimbătoare a orașelor

Trecerea de la pandemie la „noul normal” nu a făcut decât să accelereze schimbările inevitabile de paradigmă. Munca de oriunde a pus lumina reflectoarelor asupra infrastructurii digitale și asupra modului în care ne folosim spațiile publice. Natura crizei din domeniul sănătății publice a necesitat o „abordare a întregii societăți” cu partajarea deschisă a datelor. Comerțul electronic și experiența de cumpărături omnichannel în plină expansiune au evidențiat dorințele consumatorilor în analiza celor care urmăresc datele privind comportamentul.  Acestea sunt doar câteva exemple de numeroase straturi de date neexploatate la toate nivelurile într-un oraș digital.  Volumul de date este în creștere, complex și depinde de strategii multi-cloud simplificate.

Acești trei factori – sectorul public, mediul de afaceri și experții în tehnologie -, care colaborează pentru a se asigura că orașele prosperă pe baza inteligenței în creștere, sunt parte esențială din numeroasele succese înregistrate până în prezent. Tehnologiile Edge și IoT deschid deja calea cu inovații în materie de orașe digitale, reducând numărul deceselor pe șosele prin gestionarea îmbunătățită a traficului și mobilitatea autonomă. Între timp, tehnologiile de inteligență artificială cresc siguranța publică și micșorează timpii de răspuns pentru intervențiile în situații de urgență, cu ajutorul Edge Computing și Analytics,  soluții care permit obținerea de informații esențiale în timp real. Tehnologiile moderne transformă orașele în așezări mai sigure și mai sănătoase, îmbunătățind viața cetățenilor. Odată cu implementarea conectivității 5G, vom putea merge mult mai departe. Aici intervin furnizorii de servicii telecom.

Pe măsură ce ecosistemele complexe și interconectate formează structura de date a orașelor din ce în ce mai dinamică, se pun bazele digitale ale acestei structuri. Datele distribuite și diverse sunt exploatate printr-o abordare deschisă și interoperabilă a infrastructurii. Orașul digital este acum efectiv un API. Noile produse și servicii care vor transforma modul în care trăim în aceste orașe sunt pe punctul de a fi descoperite. Așadar, ce urmează?

Următorul pas: Modernizarea rețelelor de telecomunicații

Atunci când rețelele telecom vor fi modernizate pentru a susține utilizarea 5G în sectorul business și în fluxul de date Edge, orașele smart de mâine vor deveni hub-uri de inovație pe baza utilizarii datelor colectate de la consumatori. Însă adevărata provocare constă în crearea unui ecosistem de furnizori telecom noi și existenți și în inspirarea companiilor pentru a face investițiile necesare în 5G. Furnizorii de tehnologie reprezintă liantul acestui ecosistem, având o bogată experiență în domeniul business. Împreună, pot debloca următoarea generație de inovații pentru orașele inteligente.

Cu lățimile generoase de bandă furnizate de 5G, riscul de supraîncărcare a rețelelor este redus substanțial, permițând orașului digital să se dezvolte accelerat. Organizațiile se vor abona la o porțiune din această lățime de bandă pentru a permite lansarea de produse și servicii hiperconectate, care vor fi definite de la caz la caz. De exemplu, un autobuz autonom are nevoie de o precizie de 100% în ceea ce privește localizarea. Aceasta nu numai pentru siguranță, ci și pentru ca așteptările cetățenilor să fie satisfăcute prin actualizări de servicii în timp util. Așadar, va necesita o porțiune premium de lățime de bandă.

Tehnologiile de realitate mixtă (AR și VR) vor fi un element-cheie în orașul digital bazat pe 5G. Sprijinite de o conectivitate cu latență redusă și de mare viteză, scenariile de utilizare 5G în business devin posibile. De exemplu, tehnologia auto ar putea include proiecții AR de hărți și indicații pe parbriz. Cumpărăturile în magazine și online vor fi revoluționate de oglinzile AR, îmbunătățind experiența și reducând numărul de retururi. Inițitivele bazate pe strategii de date simplificate vor fi cel mai bine plasate pentru a valorifica potențialul AI și Analytics cu obiectivul de a genera noi fluxuri de venituri. Aplicațiile create de magazinele alimentare și integrate în frigidere vor comanda singure produsele esențiale atunci când acestea se vor epuiza, generând noi date, noi perspective și noi fluxuri potențiale de venituri.

Colaborarea este cheia pentru a descoperi această a doua etapă de dezvoltare a orașului digital, de data aceasta alimentată de 5G. Companiile sunt „gardienii” datelor care vor transforma modul în care trăim și în care ne sunt satisfăcute nevoile. Cu sprijinul rețelelor de date din sectoarele public și privat și al parteneriatelor strategice între furnizorii telecom și companiile de tehnologie, 5G va face din orașele digitale o realitate. Suntem la doar un pas de următorul nivel. Și depinde de companii să ia decizia înțeleaptă privind investițiile.

de Valentina Frângu, Public Sector Lead, Dell Technologies