EY devine primul Partener Strategic Global UiPath acreditat USN (UiPath Service Network) din sfera furnizorilor de servicii profesionale. Prin soluțiile de automatizare oferite, echipele EY și UiPath ajută clienții să-și crească eficiența și reziliența, să reducă riscurile și să îmbunătățească experiența utilizatorilor și, nu în ultimul rând, să-și mărească veniturile. Această recunoaștere urmează numirii EY ca Prim Partener Global în 2021, în cadrul conferinței UiPath FORWARD IV.
Certificarea USN globală este acordată organizațiilor care demonstrează competențe avansate în utilizarea tehnologiei UiPath. În calitate de partener strategic, EY se alătură unei rețele de companii care furnizează servicii la același nivel de competență cu al echipei de servicii profesionale UiPath. Acestea au fost selectate în urma unui proces riguros de evaluare și prin demonstrarea implementării cu succes a proiectelor.
Certificarea este o recunoaștere a cunoștințelor aprofundate ale echipelor EY în aspecte critice, precum tehnici de dezvoltare a fluxurilor automatizate, analiză de procese, infrastructura și planificarea arhitecturii, toate fiind necesare pentru implementarea pe scară largă a automatizării pentru clienți la nivel global.
Carmine Di Sibio, EY Global Chairman și CEO, declară: „Tehnologia este o componentă cheie a strategiei EY, având un impact major asupra unei părți semnificative din activitatea organizației noastre. Pe măsură ce companiile din întreaga lume continuă să își desfășoare activitatea în acest context provocator, EY investește mult în dezvoltarea capabilităților și în extinderea relațiilor cu partenerii și alți membri ai ecosistemului de afaceri. Sunt mândru de această realizare deosebită a EY, de a fi primul partener strategic global USN pentru servicii profesionale și sunt entuziasmat pentru valoarea pe care o va aduce în viitoarele implementări pentru clienți.”
Echipele EY derulează o serie de proiecte folosind platforma de automatizare UiPath, abordând programe complexe de automatizare inteligentă, în linie cu evoluția tehnologică a clienților. EY plănuiește să investească în alianța cu UiPath și pe parcursul anilor următori.
Daniel Dines, Cofondator și CEO UiPath: „Organizații din toată lumea realizează că modul în care își desfășoară operațiunile trebuie să se schimbe fundamental pentru a face față noii realități. Viitorul este transformarea într-o organizație complet automatizată. EY este un partener strategic care investește în mod consecvent în tehnologie și în creșterea competențelor și a cunoștințelor necesare pentru sprijinirea clienților în adevărata transformare digitală prin automatizare și felicit întreaga organizație pentru această realizare deosebită.”
Aurelia Costache, Lider al echipei EY de Intelligent Automation în regiunea EMEIA: „Suntem foarte mândri să vedem continuitatea parteneriatului de succes pe care l-am construit pe parcursul ultimilor 5 ani. Am avut oportunitatea ca, în România, să beneficiem de proximitatea echipelor noastre pentru a dezvolta împreună inițiative de automatizare pentru clienții noștri comuni și să împărtășim ce am învățat din proiecte, îmbunătățind astfel experiența de implementare și promovând automatizarea în piață.
Echipa noastră din Centrul de Excelență în automatizare din București a călătorit în multe țări din Europa, America, Asia și Africa de Nord, a automatizat procese și a sprijinit creșterea înțelegerii capabilităților UiPath. Astfel, s-a consolidat expertiza echipei și am fost foarte mândri când EY România a primit acreditarea USN, în iunie 2020. A fost dovada unui parteneriat puternic, bazat pe încrederea că eforturile noastre combinate pot aduce valoare în piață. Extinderea la nivel global a acreditării USN este o validare a eforturilor și rezultatelor obținute de echipele EY în implementările UiPath la nivel global și vom continua să fim alături de clienții noștri în demersurile de digitalizare.”