Softlead, singura platformă de tip All in One care ajută companiile să aleagă soluția software potrivită, a demarat listarea publică pe Rōnin, cea mai nouă platformă de crowdfunding din România. Obiectivul rundei de finanțare este de a obține din partea investitorilor privați 300.000 de euro, care să susțină Softlead în procesul de accelerare a creșterii la nivel global și în dezvoltarea instrumentului automat de identificare a ADN-ului digital al companiilor.
În această rundă de finanțare poate intra orice investitor care pariază pe tehnologie și pe ecosisteme digitalizate în orice domeniu de activitate, iar tichetul minim este de 100 de euro.
Investițiile și documentele listării pot fi accesate aici.
Modulul Softlead Digital DNA este lansat într-o variantă MVP (Minimum Viable Product) și a fost utilizat deja de peste 100 de companii din România, care au folosit raportul generat ca prim punct de plecare în stabilirea gradului de digitalizare și în alegerea aplicațiilor software potrivite. Conceptul de ADN Digital al unei companii este cea mai importantă componentă a deciziilor de digitalizare, deoarece acesta oferă informații complete despre nevoia de înlocuire sau de achiziționare a unei soluții tehnice noi, în raport cu problemele și obiectivele organizaționale, dar și cu industria, mărimea și ritmul de creștere al companiei.
Softlead folosește tehnologii de Augmented Analytics pentru a oferi o perspectivă completă asupra datelor industriei software (cererea înregistrată pentru anumite tipologii de aplicații software, apetitul pentru digitalizare raportat la mărimea companiilor, dinamica bugetelor alocate de la an la an pentru investiții în procese de transformare digitală).
Peste 470 de companii IT folosesc Softlead
În 2021, Softlead a înregistrat o creștere cu 61% a numărului de companii IT listate în platformă față de anul trecut, ca o validare a nevoii acestora de a avea un canal complementar de generare a proiectelor software valide prin cerințe clare și complete. Astfel, până la finalul anului, Softlead va înregistra peste 500 de companii IT și peste 900 de aplicații software, din care achizitorii enterprise le pot alege pe cele potrivite în raport cu nevoile, obiectivele de business, mărimea companiei și bugetul de digitalizare disponibil.