BITSoftware, companie cu o experiență de 28 de ani în dezvoltarea de soluții de business, anunță disponibilitatea unui nou produs software destinat companiilor care lucrează cu mai multe resurse și care derulează mai multe proiecte simultan.
SocrateRM este o soluție completă pentru managementul resurselor și al proiectelor, a cărei dezvoltare a pornit de la o nevoie reală, internă, a companiei și care, după doi ani de zile, grație pasiunii și energiei echipei BITSoftware, s-a transformat într-un nou produs din portofoliul companiei.
„Aveam nevoie de o soluție pentru managementul resurselor care să răspundă cerințelor noastre de gestionare a proiectelor în care eram implicați”, a declarat Remus Cazacu, Director General şi fondator al BITSoftware, completând: „Nevoia a fost confirmată în urma unei cercetări pe piața de servicii profesionale, iar dezvoltarea unei soluții proprii, flexibile și configurabile, a fost opțiunea naturală la acel moment.”
A fost decizia corectă, validată practic de utilizarea internă a soluției și de testarea intensivă a tuturor funcționalităților sale. SocrateRM oferă vizibilitate 360 de grade, este aliatul oricărui manager de proiect și, în același timp, un instrument strategic pentru fiecare decident din cadrul companiei. Cu SocrateRM se pot rezolva probleme complexe de gestionare a proiectelor, de la bugetarea și alocarea resurselor și atribuirea de sarcini în proiect, până la facturarea proiectelor și analiza performanțelor, totul într-un mod simplu și eficient. În același timp, SocrateRM asigură comunicarea permanentă în echipă, dar și cu clienții, element determinant pentru succesul proiectelor.
„Am dezvoltat aplicația SocrateRM pentru a rezolva probleme complexe de gestionare a proiectelor, de la bugetarea și alocarea resurselor și atribuirea de sarcini în proiect, până la facturarea proiectelor și analiza performanțelor. În acord cu tendințele pieței, SocrateRM asigură comunicarea permanentă în echipă, dar și cel mai eficient mod de comunicare cu clienții”, a declarat Ioana Boie, manager de produs SocrateRM.
Soluția este destinată în special agențiilor de marketing, companiilor de consultanță, companiilor de IT sau celor de servicii profesionale, însă poate fi adoptată de orice organizație care gestionează simultan mai multe proiecte.
Cu soluția SocrateRM disponibilă în cloud, companiile reduc substanțial pierderea unei resurse esențiale: timpul, prin alocare optimă atât din perspectiva resurselor, cât și a proiectului. De asemenea, managerii au siguranța alocării optime a resurselor folosind echipele de proiect la capacitate maximă, evitând epuizarea și subutilizarea. Echipa va economisi timp prețios cu raportarea efortului și a cheltuielilor, iar analiza în timp real contribuie la îmbunătățirea continuă a activităților. Managementul dispune de un mod centralizat de vizualizare pentru a vedea dintr-o privire starea proiectelor, iar prin notificări inteligente se diminuează timpul petrecut pentru procesele de control.
SocrateRM se integrează perfect în portofoliul extins de soluții de business al companiei brașovene, care, în urmă cu peste 28 de ani, în 1994, a lansat SocrateERP, unul dintre primele sisteme software integrate de gestiune din România. Au urmat SocrateCRM, SocrateBI, FluxVision WMS și multe alte soluții pe care peste 300 de clienți, firme medii și mari, românești și internaționale, se bazează cu încredere și care pot fi descoperite aici.
„Pasionați de tehnologie, software, dar și de economie, am căutat mereu să ne îmbunătățim, și am dezvoltat și crescut continuu, oameni, produse, servicii,” a explicat Remus Cazacu secretul care a stat la baza acestui nou produs din portofoliul BITSoftware.
Aplicabil în diferite domenii de activitate, SocrateRM vă ajută să urmăriți integral proiectele de la lansare până la facturare, să distribuiți și să utilizați resursele în cel mai eficient și productiv mod, rămânând profitabil și oferind cea mai bună calitate.
Mai multe detalii despre beneficiile care vă stau la dispoziție sunt disponibile la https://rm.socratecloud.com/