Multe companii aleg să utilizeze Qlik Sense integrat cu SAP BusinessOne, pentru a transforma uşor datele în informaţii. Cel mai frecvente scenarii de utilizare Qlik Sense integrat cu SAP BusinessOne îl reprezintă clienţii care au crescut mult în ultimii ani şi pentru care functionalităţile de business analytics standard din ERP nu mai sunt suficiente. Este vorba despre companii care au ajuns la un nivel de complexitate operaţională (volum foarte mare de produse comercializate, număr mare de tranzacţii, grupuri de entităţi juridice etc) şi care vor să obţină mai multă valoare din datele înregistrare în sistemul ERP.
Spre deosebire de sistemele ERP, care includ funcționalități de raportare, dar în esenţa sunt gândite pentru administrarea generală a companiilor, Qlik Sense este o platformă asociativă de business intelligence, creată special pentru analiza datelor. La momentul lansării, Qlik a schimbat semnificativ modul de utilizare şi vizualizare a informaţiilor de business.
De ce Qlik Sense integrat cu SAP BusinessOne?
SAP BusinessOne are un modul puternic de raportare, care însă vizează cu precădere datele curente, situaţia în timp real şi mai puţin analizele istorice şi cele comparative. Pe de altă parte, Qlik Sense utilizează aceleaşi date înregistrate în SAP BusinessOne, dar oferă funcționalități superioare de agregare a datelor (inclusiv din surse multiple) şi mai ales un mod mult mai facil şi intuitiv de analiză şi vizualizare. În Qlik Sense, datele sunt mult mai uşor de adunat, corelat şi asamblat în cadrul unui raport, iar granularitatea este ridicată. Rapoartele sunt dinamice mulţumită funcţionalităţilor de tip drill-down, cea ce permite să mergi pe firul datelor şi să investighezi în detaliu o anumită situaţie. Poţi merge din aproape în aproape ca să înţelegi exact situaţia analizată şi poţi vedea din perspective multiple: vânzări, clienţi, agenţi, produse, adaos comercial, indicatori procentuali sau în valori brute etc. Totul este mult mai uşor de obţinut, decât dacă ai lucra doar în ERP, unde este necesar să rulezi mai multe rapoarte, să compilezi seturi diferite de date, ceea ce durează şi implică mai multă muncă.
De ce recomandăm Qlik Sense integrat cu SAP Business One? Pentru că obţinerea datelor necesare susţinerii deciziilor de business pune o presiune mare pe departamentele financiare, chiar dacă există oameni dedicati pentru aceste roluri. Rolul oamenilor care se ocupă de gestiunea financiară este să consume informații, nu să piardă timp colectând date şi creând rapoarte. Datele brute există în sistemul ERP, Qlik Sense le procesează însă mai inteligent şi le dă valoare mai uşor, iar activitatea persoanelor, care se ocupă cu generarea rapoartelor şi analizelor manageriale va fi considerabil simplificată. Totodată, timpul necesar livrării documentelor solicitate de management va fi semnificativ mai scurt, mai mult decidenţii vor acea acces direct în platformă pentru a analiza singuri datele (self-service BI) şi trage concluziile de rigoare.
Alte beneficii
Un alt motiv important pentru utilizarea Qlik Sense este şi agregarea facilă a datelor pentru grupurile de companii. SAP Business One asigură platforma de lucru “multicompany” însă este mult mai simplu în Qlik să prelucrezi informaţii atât comasat, cât şi separat pentru a putea compara situaţia fiecărei entităţi juridice din grup, fără a pierde însă imaginea de ansamblu. Mai mult, în Qlik Sense pot fi consolidate date din mai multe surse, nu doar sistemul ERP. Agregarea şi corelarea în Qlik a datelor din ERP, CRM, WMS creează în mod evident o bază de analiza mult mai solidă. De asemenea, am remarcat un avantaj major al utilizării Qlik şi pentru companiile care schimbă sistemul ERP şi aleg SAP BusinessOne, dar vor să folosească şi datele istorice stocate în sistemul precedent. Qlik Sense permite alipirea facilă a celor două baze de date şi crearea unor rapoarte de anvergură, pe perioade istorice extinse. Acţiunea este simplu de realizat, fără prelucrări manuale, iar rezultatele sunt coerente.
Implementare Qlik Sense
Sfătuim clienţii interesaţi de implementarea şi utilizarea Qlik Sense să se asigure mai întâi că sistemul ERP a ajuns la maturitate, adică procesele sunt stabile şi datele acumulate sunt consistente. Dacă au ajuns la această fază, implementarea unui sistem dedicat de Business Intelligence este pasul următor, iar rezultatele vor fi surprinzătoare. Nu este relevantă cifra de afaceri, ci mai degrabă complexitatea operaţională. Implementăm produsele Qlik integrate cu SAP Business One, dar şi cu alte sisteme ERP, de peste 10 ani, iar rezultatele au fost de fiecare date mulţumitoare. Qlik Sense reprezintă noua generaţie a platformei de business analytics Qlik View, cu o arhitectură nouă şi multiple funcţionalităţi bazate pe Inteligenţă Artificială şi care a devenit, în timp, alegerea principală a beneficiarilor.
În mod curent, Qlik Sense este disponibil doar ca subscripţie lunară, atât în cloud cât şi pe infrastructura proprie a beneficiarului, pentru clienţii care doresc 100% control sau 100% flexibilitate. Dacă sunteți interesați de utilizarea Qlik Sense, independent sau integrat cu SAP Business One sau alt sistem ERP, consultați pagina dedicată Implementare QlikSense sau contactaţi-ne pe orice canal de comunicare.