Aplicatii, Internet/Telecom — March 17, 2022 at 2:23 pm

Peste 60.000 de tranzacții derulate prin FameUp

by

Marketplace-ul, care conectează brandurile cu influencerii locali, permite utilizatorilor Instagram și TikTok cu peste 500 de urmăritori să câștige bani din postările online. Numai în primele două luni ale acestui an au fost create prin platforma FameUp peste 150.000 de postări în social media. Compania a beneficiat anul trecut de o finanțare de 2,5 milioane euro, printre investitori numărându-se fondul EGV și fondatorul UiPath Daniel Dines.

FameUp 1FameUp, start-up-ul de tehnologie care pune în legătură brandurile și agențiile cu utilizatorii de rețele de social media, a ajuns în primele 2 luni ale acestui an la peste 60.000 de tranzacții derulate prin platformă. Creșterea este de aproape 300% față de media tranzacțiilor lunare de anul trecut. Influencerii au creat în baza acestor colaborări peste 150.000 de materiale (postări, story-uri) pe platformele de social media unde activează.

„Am început anul foarte bine, valorificând trendul global de tranziție a comunicării de la macro către micro și nano influenceri. Brandurile locale vor să fie aproape de comunitățile mici și caută soluții prin care să automatizeze procesul de identificare, contactare și plată a influencerilor locali. Anul acesta ne dorim să accelerăm creșterea și să atacăm noi piețe, în contextul unei evoluții foarte dinamice a industriei de digital marketing”, precizează Ionuț Pătrășcoiu, fondator FameUp.

Anul trecut, compania a beneficiat de o finanțare de 2,5 milioane de euro din partea unui grup de investitori din care fac parte fondul Early Game Ventures, Marian Dinu și fondatorul UiPath Daniel Dines. Investiția a fost direcționată spre scalarea business-ului, prin creșterea echipei și dezvoltarea infrastructurii tehnice a produsului. Principalul obiectiv în acest an este lansarea aplicației pe piața din Statele Unite, o piață cheie la nivel global, extrem de promițătoare din punct de vedere a dimensiunii.

Ionut Patrascoiu_CEO_FameUp„Anul trecut s-a pus accentul pe testarea și dezvoltarea soluției tehnice și pe consolidarea culturii organizaționale. Anul 2022 va fi despre extinderea pe noi piețe internaționale și oferirea de noi funcționalități în aplicație”, precizează Ionuț Pătrășcoiu.

Echipa cuprinde în prezent 30 de angajați, în departamentele de product development, vânzări, marketing și relații cu clienții. Recent, compania a făcut angajări pe câteva poziții strategice în zona tehnică și business development, numindu-l, spre exemplu, pe Florin Asăvoaie, în poziția de Chief Technology Officer. Alți 20 de specialiști se vor alătura echipei în lunile următoare.

Cum funcționează FameUp

Soluția inovatoare cu care vine FameUp este integrarea în aceeași platformă a brandurilor și influencerilor locali. Marketplace-ul este gândit ca o rețea de utilizatori activi în social media – numiți influenceri locali – care, în schimbul unor postări pe conturile proprii pot câștiga bani sau pot primi produse ori servicii oferite gratuit de afaceri locale dornice de promovare.

Agențiile au posibilitatea de a customiza rapid și la costuri reduse campanii de promovare online. Aplicația automatizează întregul proces al unei colaborări dintre un brand și influenceri, de la recrutarea acestora și managementul de campanie, la briefing, facturare și plăți către influenceri.

În acest moment, zilnic, în aplicație sunt disponibili peste 18.000 de influenceri locali care pot derula campanii, majoritatea – peste 60 la sută – având între 500 și 10.000 urmăritori. Ei pot alege acum dintr-o listă de aproximativ 800 de oferte tip barter active zilnic la nivel național, din domenii precum: beauty, horeca, fashion, sports, retail, travel, events, banking și crypto. Cea mai amplă campanie derulată până în prezent prin intermediul FameUp a angrenat peste 10.000 de influenceri locali din întreaga țară.

„Tehnologia noastră are un grad ridicat de granularitate și oferă posibilitatea brandurilor de a interacționa ușor cu comunități locale mici. FameUp a creat practic un nou canal de marketing, prin care facilităm derularea de campanii de comunicare autentice și ușor scalabile prin intermediul influencerilor locali”, precizează Victor Gavronschi, Marketing Manager FameUp.

Creșterea volumului tranzacțiilor a venit și după integrarea pe platforma FameUp a rețelei TikTok, a doua ca număr de utilizatori în România. Până în prezent, aplicația era disponibilă  doar utilizatorilor cu conturi în rețeaua Instagram. Cu peste 5,4 milioane de conturi active și rate de interacțiune de 5 ori mai mari decât alte platforme sociale, TikTok deschide noi oportunități de promovare și comunicare. Iar următorul pas este integrarea Facebook, cu 12 milioane de utilizatori în România.

Compania FameUp a fost înființată în 2020, de către Ionuț Pătrășcoiu. Aplicația este rezultatul unui spin-off al unei rețele sociale dezvoltate anterior, din care au fost extrase mai multe funcționalități, reușind, imediat după lansare, să fie în topul descărcărilor în Google Play și AppStore.