EDUCATIE / JOB — April 12, 2022 at 3:34 pm

Primul hackathon de robotică școlară din București

by

Fundația Globalworth și Nextlab.tech au organizat primul hackathon de robotică școlară din București. 200 de elevi din 11 instituții de învățământ din capitală s-au întrecut sâmbătă, 9 aprilie, în cadrul Globalworth Green Urban Robohackathon, eveniment ce a avut loc în sala de conferințe din cadrul Globalworth Campus.

Robohackathon _ Fundatia GlobalworthElevii pasionați de robotică au primit pe parcursul proiectului suport din partea Nextlab.tech, sub forma de lecții bazate pe pedagogii inovative disponibile online. Evenimentul a avut două secțiuni dedicate începătorilor și avansaților. Roboții au fost evaluați și punctați pentru performanțele lor, cele mai bune proiecte fiind premiate și expuse în cadrul Green Roboexhibition.

Școlile implicate în Globalworth Green Urban Robohackathon și cadrul didactic responsabil:

Colegiul Național Grigore Moisil – Glaje Denisa; Colegiul Național Elena Cuza – Crăciunescu Georgeta Antonia Rodica; Colegiul Național Sfântul Sava – Penea Stefania; Colegiul Național Gheorghe Șincai – Smîntînă Rodica; Colegiul Național Ion Creangă – Danciu Alina; Colegiul Național Mihai Eminescu – Popescu Liliana-Luminița; Liceul Teoretic Jean Monnet – Raluca Matei; Liceul Teoretic Nicolae Iorga – Mihai Roxana Mariana; Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu – Mareș Mădălina; Școala Gimnazială nr. 97 – Prassa Raluca-Mihaela; Școala Gimnazială Nr.79 – Damaschin Ion.

Totodată, Fundația Globalworth susține și concursul Roboton, dedicat studenților. În total, 12 studenți selectați vor participa la lecții cu pedagogii inovative folosind technologia Nextlab.tech, în pregătirea pentru hackathon. Provocarea constă în realizarea aplicații de tipul Smart Space folosind technologia Softbank Pepper pentru robotul Pepper al Globalwoth, cu scopul de a face cât mai atractivă utilizarea roboților în clădirile de birouri.

Fundația Globalworth susține programul național “Romania Tech Nation” – proiect inițiat de Asociația “Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub”, ce are în vedere educarea unui million de elevi pentru profesiile viitorului, fiind cea mai amplă inițiativă de acest gen din România.