Centrele de date din România consumă anual circa 1,5 miliarde kwh energie electrică, ceea ce reprezintă circa 3% din totalul de cca 50.818 miliarde kwh la nivel naţional, potrivit datelor companiei Tema Energy, organizatorul conferinţei Data Center Forum România, ajunsă la cea de a cincea ediţie.
În 2019, acest procent era de 2,1%, conform estimărilor Tema Energy, însă digitalizarea intensă din ultimii ani, apariția unor noi centre de date, precum şi a unor ferme de servere care procesează criptomonede contribuie la creşterea consumului. Acest fenomen s-a generalizat, Comisia Europeană aşteptându-se ca în 2030 consumul de energie electrică în centrele de date să depăşească 3,2%.
Având în vedere că 35-40% dintre cheltuielile operaţionale ale unui centru de date sunt alocate energiei electrice, majorările de preţ din ultimele luni vor afecta profitabilitatea jucătorilor de pe această piaţă şi implicit vor duce la majorarea preţurilor, potrivit Tema Energy.
În România, conform datelor bursiere, prețul energiei electrice pe piața spot (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) în ianuarie 2022 a fost de 949 lei/MWh, adică de 3,5 ori mai mare decât preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut (271 lei/MWh).
De asemenea, în februarie, prețul a fost de aproape patru ori (3,98) mai mare – 932 lei/MWh în 2022, față de 234 lei/MWh în februarie 2021.
„Pentru ediția 2022 a Data Center Forum România am realizat o hartă a principalelor centre de date din România, context în care am făcut şi o estimare a consumului de energie electrică. Cifrele sunt în creştere, de la 2,1% în 2019 la 3% în 2022, atât pentru că au apărut operatori noi, iar suprafaţa camerelor de date s-a majorat dar şi pentru că puterea de procesare a echipamentelor s-a dezvoltat constant în ultimii ani. Totodată resursele digitale pe care le consumă companiile şi persoanele fizice din România sunt în creştere accelerată. Orice sesiune de videoconferinţă, orice plată cu cardul şi orice film vizionat online presupune un consum de energie electrică și implică procese digitale intense și complexe, care au loc într-un centru de date. Chiar dacă majoritatea operatorilor centrelor de date caută soluţii pentru creşterea eficienței energetice şi reducerea consumului, creşterea masivă a preţului nu poate fi atenuată şi se va regăsi în preţul serviciilor către utilizatori. Prin acest presiune trec atât centrele de date private cât şi cele publice, operate de organizaţiile guvernamentale”, afirmă Mihai Manole, Director General Tema Energy, organizatorul evenimentului DataCenter Forum.
Data Center Forum este singurul eveniment dedicat industriei de data centere din România. Cea de-a cincea are loc pe 25 mai, în format fizic la ”Face Convention Center” în Bucureşti şi aduce la discuţii experţi români şi străini din companii de top. Evenimentul abordează subiecte precum eficiența energetică, amprenta de carbon, reglementări constructive, securitate, sustenabilitate etc.
Participarea este gratuită prin înregistrare pe www.datacenter-forum.ro.