Turismul se numără printre domeniile cele mai afectate de evenimentele ultimilor ani. Începând însă cu luna martie a acestui an, care a adus ridicarea tuturor restricțiilor impuse de pandemie, volumul recrutărilor a atins din nou un maxim istoric și în acest domeniu.
Cu toate acestea, în plin sezon turistic, interesul candidați pentru joburile disponibile se menține temperat, la acest lucru contribuind și salariile mici pe care Turismul le oferă. Astfel, conform datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, 82% dintre angajații din domeniu câștigă sub salariul mediu net pe economie, care, în luna martie, a fost de 3.937 lei.
Cei mai mulți angajați din Turism (42,2%) câștigă salarii cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, iar 21,7% sub 2.000 de lei, mai arată datele Salario. În același timp, 14,2 % obțin venituri cuprinse între 4.000 și 7.000 de lei și doar 4,1%, ajung să depășească suma de 7.000 de lei pe lună. Cu o medie salarială de 3.000 de lei net, Turismul se plasează astfel în rândul celor mai slab plătite sectoare din economie, la egalitate cu Sport & Wellness sau Pază și protecție, conform datelor Salario.
Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din Turism, sunt pentru joburile:
● Hostess – 1.700 lei
● Barman – 1.750 lei
● Chelner – 1.900 lei
● Casier – 2.000 lei
● Responsabil curățenie – 2.000 lei
Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Turism sunt:
● Câmpina – 1.457 lei
● Reșița – 1.600 lei
● Pașcani – 1.640 lei
● Călărași – 1.900 lei
● Sinaia – 2.000 lei
Pentru cei angajații ale căror salarii depășesc media pe economie, lucrurile arată mai încurajator. Majoritatea acestora ocupă poziții de management, iar, în unele cazuri, pe aceste roluri, unii angajați pot câștiga și de 3-4 ori mai mult decât salariul mediu pe poziția respectivă. Iată câteva exemple:
● Director General: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism – 18.000 lei
● Director Financiar: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism – 15.000 lei
● Manager hotelier: salariul mediu net la nivel național – 7.500 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism – 16.000 lei
● Bucătar-șef: salariul mediu net la nivel național – 4.000 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism – 15.000 lei
● Asistent de zbor: salariul mediu net la nivel național – 4.800 lei, salariul maxim introdus în Salario pentru Turism – 13.000 lei