Cu 67.000 de joburi active în ultima lună pe eJobs.ro, piața muncii traversează una dintre cele mai dinamice perioade ale ultimilor ani. Odată cu creșterea numărului de opțiuni disponibile, a crescut și încrederea candidaților în șansele pe care le au pentru găsirea unui nou loc de muncă.
Astfel, potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs România, 31,5% dintre respondenți sunt convinși că ar putea să se angajeze în altă parte în cel mult o lună, iar 32,7% în maximum două luni. 23,2% estimează un orizont de așteptare de asemenea scurt, respectiv trei-șase luni, în timp ce doar 8,9% cred că ar avea nevoie de șase luni – un an pentru a-și schimba jobul.
În ciuda nivelului ridicat de încredere în oportunitățile pe care le au în acest moment, 59,4% dintre angajații participanți la sondaj au declarat că nu sunt dispuși să își dea demisia fără a avea un plan sigur de rezervă. 19,6% spun că, dacă în piață există suficiente joburi disponibile pentru nivelul lor de pregătire, sunt deschiși să își asume riscul de a-și da demisia fără a avea un plan B.
Sondajul a fost realizat în perioada septembrie – octombrie a acestui an, pe un eșantion de 1.850 de respondenți.