Candidații din categoria de vârstă 18-24 de ani au înregistrat aproape 600.000 de aplicări din luna septembrie și până acum, fiind segmentul cu cea mai importantă creștere de anul acesta și cu premise reale de a-i ajunge din urmă pe cei cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care, în mod tradițional, sunt candidații ce adună cel mai mare număr de aplicări, de la o lună la alta.
Cu 318.000 de aplicări, septembrie a marcat vârful anului de până acum pentru candidații aflați la început de carieră.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (septembrie – octombrie), numărul de aplicări aferente acestui segment de vârstă este cu aproape 20% mai mare.