Deși are un deficit de 15.000 programatori, România este în continuare unul din huburile cele mai populare pentru tehnologie. Asta a atras apariția unui număr mare de școli care oferă cursuri de programare care se întrec în a educa și a pregăti românii care își doresc să înceapă o carieră în IT.
În acest studiu îți prezentăm topul celor mai populare și vizibile școli de programare din România, cât și evoluția lor în ultimii ani, cum atrag și formează piața și particularitățile care le fac lideri în educație.
În topul clasamentului se remarcă școala de programare Codecool, cea mai vizibilă școală pentru românii interesați de un start în IT, care a ajuns în România în 2019, prezentă deja în patru tari, și care lucrează atât cu companiile care au nevoie de programatori, cât și cu cei care își doresc să intre în industria IT – totul cu scopul de a rezolva acest deficit. Este singura școală care, de altfel, promite și angajarea garantată după absolvirea cursurilor.
Link Academy își câștigă locul 2 ca vizibilitate, fiind lideri înainte de apariția Codecool în România.
Clasamentul este realizat pornind de la audiența pe care fiecare site o atrage prin intermediul vizitelor neplătite din Google, nu prin campanii tip reclamă. Vizitatorii sunt atrași prin ghiduri și materiale cu rol informativ, la mare căutare pentru oricine este interesat de domeniul programării.
„Strategia noastră s-a bazat pe nevoia românilor de a se informa pe diverse subiecte ce țin de lumea programării – printre cele mai populare subiecte sunt salariile în IT, reconversia profesionala, cu ce limbaje de programare să începem”, spune Tudor Salcudeanu, Marketing Manager la Codecool România, despre cum strategia de a educa piața le-a adus și rezultatul de a fi cea mai vizibilă și cautată scoală.
Topul școlilor de programare din România
Topul celor mai populare și vizibile școli de programare din România aproape de începutul anului 2023 plasează Codecool pe primul loc, cu un trafic organic lunar de peste 20.000 de vizitatori. Școala de programare, cu prezență la nivel European, a fuzionat anul acesta cu SD Academy, punându-se astfel bazele celui mai mare hub de educație digitală din Europa de SudEst.
Codecool este urmată în top de Link Academy cu trafic organic lunar de 7.100, IT School care atrage 5.200 de vizitatori lunar, Școala Informală de IT 3.600, Wellcode 3.000 și Info Academy cu 2.300 de vizitatori.
Alte școli de programare din clasament adună lunar trafic organic sub valoarea de 2000 de vizitatori, cum sunt – Want Some, Academia Programatorilor, StepIT Academy și alte școli.
Poziția din fruntea clasamentului face din Codecool principalul educator și furnizor de conținut informativ pe subiecte ce țin de limbaje și cursuri de programare, joburi si salarii IT, tendințe din piața muncii și alte subiecte de mare interes pentru cei interesați de domeniul IT. Materialele lor informative ocupă deseori primele poziții pe Google.
„Cei mai mulți studenți Codecool ne găsesc prin intermediul blogului și se informează despre metoda noastră de predare. Codecool înseamnă experiență în IT. Cei care vin să studieze la Codecool vin pentru a face experiență în IT, nu doar un curs de programare – cursurile noastre acreditate garantează job, studenții își achită cursurile doar după ce se angajează, iar mentorii cu experiență îi ghidează spre un portofoliu de proiecte care demonstrează experiența directă în fața viitorilor angajatori”, explică Tudor Salcudeanu de la Codecool Romania.
Codecool oferă cursuri de programare pentru începători, acoperind multe specializări IT, cum sunt: Front-end Developer, Software Tester, iar cursul lor de Full-stack Developer vine chiar cu o serie de avantaje care bifează la capitolul cel mai bun start în carieră, oferind job garantat.
„Ne asumăm responsabilitatea educației pe care o oferim studenților noștri. Putem spune că suntem alături de ei de la prima linie de cod, la primul job în programare, pe care îl garantăm având deplină încredere în formarea completă pe care o oferim“, continuă Tudor Salcudeanu, Marketing Manager Codecool.
Alte avantaje care fac din Codecool o alegere solidă sunt: plata amânată, adică poți achita cursul în rate după ce te angajezi într-o companie parteneră din rețeaua Codecool, mentori cu experiență care sunt alături de studenți, programul de internship plătit unde capeți experiență practică în rolul de programator.
Iată cum arată în cifre activitatea Codecool de până acum:
● Peste 2000 de absolvenți Codecool și-au găsit primul job de programator în cele peste 300 de companii partenere la nivel european.
● 100% dintre absolvenții școlii lucrează în IT, Codecool găsind loc de muncă pentru 98% dintre ei.
Cursul de Full-stack Developer este disponibil în mai multe variante:
● Cursuri la campusul din București, timp de 10 luni
● Cursuri online dacă locuiești în alt oraș,
● sau varianta de cursuri Full-stack de weekend. Cea din urmă este ideală dacă ai deja un job, dar te orientezi către reconversie profesională și poți urma cursurile doar la final de săptămână.
În plus, nu ai nevoie de cunoștințe tehnice sau de programare anterioare, poți începe formarea de la zero iar Codecool te va ajuta să devii programatorul pe care orice companie îl dorește în echipa sa.
A venit momentul să tragem concluzia: o carieră în IT este mai aproape decât crezi, dacă ai alături de tine o echipă de profesioniști dedicați succesului tău, cum este cazul școlii de programare Codecool. Înscrie-te chiar azi la cursuri și începe anul 2023 cu planuri solide pentru viitor!