Unul din doi români plănuiesc să cheltuiască mai mulți bani pe cumpărăturile online pentru sărbători comparativ cu anul trecut. În același timp, 80% dintre aceștia consideră că numărul tentativelor de fraudă din mediul online a crescut semnificativ, iar 40% încă spun că nu știu ce să facă în cazul unei fraude, arată un studiu realizat de Ipsos pentru ING Bank. Nu întâmplător, cele mai râvnite cadouri coincid cu cele mai vulnerabile categorii de produse după numărul de victime ale fraudelor pe platforme de tip marketplace.
Hainele, cosmeticele și jucăriile – cadourile preferate de români
În topul cadourilor pe care le vor oferi, românii plănuiesc să cumpere obiecte vestimentare, produse cosmetice și jucării. Locuri fruntașe în clasamentul preferințelor mai ocupă și articolele de uz casnic, gadgeturile, articolele sportive și pentru timpul liber.
În cadrul campaniei de conștientizare și combatere a tentativelor de fraudă cibernetică din luna august, ING Bank a comunicat cele mai recente date colectate intern de partenerul său OLX, conform cărora cele mai multe tentative de fraudă vizează următoarele categorii de produse: modă (33%), electronice (30%), casă și grădină (14%), mama și copilul (10%), sport (7%).
„Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie pentru toată lumea, dar și o perioadă propice pentru atacatorii cibernetici care profită de entuziasmul și neatenția potențialelor victime. Rezultatele acestui studiu reconfirmă necesitatea ca sectorul bancar să continue acțiunile de informare și educare a tuturor utilizatorilor de carduri pentru prevenirea fraudelor cibernetice. Recent, ING a lansat funcționalitatea SANB – Serviciul Afișare Nume Beneficiar, care are ca obiectiv prevenirea fraudelor în rândul clienților care efectuează plăți online, pe lângă reducerea tranzacțiilor eronate, generate de introducerea greșită a beneficiarului (a contului IBAN). Mai exact, clienții vor vedea exact în contul cărui beneficiar se duc banii transferați, dacă este un furnizor de servicii sau, de fapt, un fraudator.
La ING Bank depunem în permanență toate eforturile pentru a depista tentativele de fraudă și investim constant în această direcție, încercând să punem subiectul cât mai mult pe agenda publică și să transmitem mesaje într-o manieră cât mai simplă și mai accesibilă, prin campanii desfășurate pe tot parcursul anului. Îi sfătuim pe toți cei care plănuiesc să cumpere online cadouri pentru cei dragi sau pentru ei înșiși să fie vigilenți la site-urile pe care navighează și la comercianții cu care interacționează, la link-urile cu oferte – mai ales cele primite din surse necunoscute –, precum și la informațiile personale pe care le transmit”, a declarat Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring and Prevention ING.
Cât de pregătiți sunt românii care fac cumpărături online să țină piept atacatorilor cibernetici
Studiul Ipsos realizat în luna noiembrie arată că deși 8 din 10 români sunt de părere că atacurile cibernetice sunt în creștere în această perioadă, 40% dintre aceștia se simt de cele mai multe ori în siguranță în mediul online, iar 28% dintre respondenți, întotdeauna.
Același studiu confirmă că deși românii se simt, în continuare, cel mai în siguranță atunci când achită în numerar, metodele moderne de plată câștigă din ce în ce mai mult teren. Astfel, topul este completat de plata prin aplicații bancare și de cea cu cardul. Pe de altă parte, creșterea volumului cumpărăturilor online – tendință ce a luat amploare în perioada pandemiei – a reprezentat un prilej pentru atacatorii cibernetici de a-și intensifica activitatea și de a-și diversifica metodele.
Tipuri de fraude online experimentate de români
Potrivit studiului Ipsos, cele mai comune tipuri de fraude experimentate de români în mediul online sunt: phishing și smishing, malware și vishing. Potrivit studiului, doar 16% dintre români declară că au fost victimele unor fraude sau cunosc pe cineva care s-a aflat în această situație, iar 19% afirmă că au reușit să scape fără să piardă bani. În prezent, 4 din 10 români încă spun că nu știu cum să procedeze în cazul în care cad victimă unei astfel de fraude.
Ce trebuie să faci dacă ai accesat linkuri suspecte sau ai oferit deja informații personale?
1.Blochează imediat cardul direct în aplicația de Internet banking sau apelând numărul de telefon al băncii.
2.Schimbă cât mai repede parolele pentru aplicațiile și conturile online de pe un dispozitiv DIFERIT.
3.Scanează dispozitivul pentru a depista eventuala prezență a unui virus. Îți poți instala un antivirus din magazinul oficial de aplicații al telefonului tău (Google Play, Apple App Store, Huawei AppGallery).
4.Depune o plângere la cea mai apropiată secție de poliție și păstrează copia.
5.Raportează problema către banca sau organizația din partea căreia ai fost contactat, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (cert.ro) și, eventual, contactează APWG – Anti-Phishing Working Group la adresa reportphishing@apwg.org
Pentru a recunoaște tentativele de fraudă online și a nu le cădea victimă, informează-te constant despre acestea din surse de încredere și la îndemână, precum secțiunea dedicată de pe site-ul ING Bank. Află mai multe despre phishing de pe platforma Horoscop din Stele Verzi. Nu te opri aici și învață cum să nu cazi pradă înșelătoriilor de tip crypto din seria Iluziile Câștigului.