Expert IT — January 9, 2023 at 11:06 am

Mălin Ștefănescu, TechAngels: În ecosistemul tech, prudența a înlocuit efervescența în 2022 și va fi la fel și în 2023

by

Judecând după primele consolidări de opinii, anul 2022 a fost unul dificil pentru startup-urile tech. Membrii TechAngels, cea mai extinsă rețea de investitori de tip angel din România, au cotat anul 2022, în cadrul unui sondaj intern, ca fiind un an de reset, ba chiar ca fiind un an “brrr”. Pentru mai puțin de 15% dintre investitori anul trecut a fost unul bun.

Au fost deschideri de runde de peste 300 de milioane de euro (din surse publice, anunțuri ale startup-urilor, platformelor sau fondurilor de investiții), dar s-a întâmplat ca acestea să nu se materializeze, sau să se inchidă la valori mai mici decât cele estimate.

Războiul din Ucraina nu s-a terminat, criza energiei continuă, nevoia de digitalizare este în continuare mare, AI a luat caimacul atenției încă de la începutul anului, securitatea tech și personalizarea serviciilor sunt tendințe care se bat uneori cap în cap. Predicțiile, ca de obicei, sunt riscante, cu atât mai mult în acest mediu.

Malin Stefanescu - Presedinte TechAngelsMălin-Iulian Ștefănescu, Președintele Asociației TechAngels, consideră că “lucrurile sunt deocamdată în aceeași zonă de incertitudine în care au fost ultimele trimestre ale lui 2022, ceea ce va favoriza startup-urile deja investite (dacă sunt suficient de capitalizate), în dauna investițiilor noi, deci mă aștept să vedem mai degrabă runde follow-up decât noi investiții”. Președintele asociației de investitori individuali mai spune că sunt posibile runde (precaute) de creștere la companiile care reușesc să se miște bine.

Dacă totuși bursele de valori își vor reveni și vor arăta că economiile se înscriu pe o direcție bună, atunci și apetitul de investiții în startup-uri va crește pentru toate categoriile.

O analiză a opiniilor individuale exprimate de membrii TechAngels arată că aproximativ o treime din investitori caută să își lărgească portofoliul, restul manifestând un nivel crescut de prudență, în sensul că, fie își vor diminua volumul de investiții, fie vor rămâne în expectativă în următoarea perioadă.

În privința evoluțiilor din ecosistemul tech, percepția este că relația dintre grupurile de angels locale este una foarte bună și probabil va continua să se îmbunătățească. „Cred că diferitele grupuri de business angels din România vor continua să colaboreze și să investească împreună, pentru că sunt caracterizate de valori comune și pentru că, oricum, nu sunt destui business angels”, spune Ștefănescu.

O altă tendință a anului 2022 care a fost remarcată de investitori a fost scăderea numărului și calității startup-urilor față de anii anteriori, probabil din cauza pandemiei și a incertitudinilor economice generate de aceasta.

„Și în România și în Europa, apetitul de investiții noi a scăzut dar am remarcat, în schimb, o creștere a interesului pentru evenimente de profil, pentru creșterea comunităților și dialog”, consideră Mălin Ștefănescu. Conform acestuia România este în continuare în urma altor state europene în ceea ce privește digitalizarea (atât a statului cât și a multor instituții private) ceea ce afectează nivelul pieței locale (care ar putea fi semnificativ mai mare) dar creează, în același timp, mai multe oportunități. Din cauza pieței locale de dimensiuni insuficiente, startup-urile românești au mai degrabă imbold să scaleze și să se extindă în regiune. “Din păcate, cred în continuare că majoritatea startup-urilor care nu-și doresc să crească dincolo de granițele țării sunt mai degrabă neinvestibile într-o logică de angel investment/ venture capital”, arată Președintele TechAngels.

TechAngels este o rețea de peste 120 de investitori, care iau decizii în mod individual dar care pot colabora și împărtăși experiențe sau pot decide să sindicalizeze anumite investiții. „La nivel personal, voi continua să caut startup-uri bune, dar voi fi selectiv când voi decide să investesc în perioada următoare. Voi încercă sa ajut startup-urile în care deja am investit să treacă cu bine peste perioadă și să fie pregătite de runde de succes de îndată ce situația se va îmbunătăți”, conchide Mălin Ștefănescu.