COMUNICATE — January 10, 2023 at 10:54 am

ANIS deschide sesiunea de înscriere pentru „Premiile de Excelență ale Industriei IT”, ediția 2023

by

ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) dă startul înscrierilor la „Premiile de Excelență ale industriei IT”, ediția 2023, competiția anuală menită să recompenseze cele mai performante companii din industria IT românească, dar și produsele, proiectele și inițiativele prin care acestea s-au remarcat în 2022.

PremiiExcelentaIT_ANIS_2Premiile vor fi decernate în cadrul Galei ANIS care are loc, tradițional, în prima parte a anului. Companiile se pot înscrie la următoarele categorii:

• Education Program of the Year
• CSR Program of the Year
• Startup of the Year
• R&D project of the Year
• Software Outsourcing Project of the Year
• Software Product of the Year
• Company of the Year.

Un premiu special – ANIS Member of the Year – va fi acordat de către echipa executivă a Asociației acelui membru din comunitate care s-a remarcat prin implicarea în dezvoltarea industriei de software și servicii. Pentru toate celelalte categorii de premii, un juriu independent va evalua proiectele înscrise și va selecta finaliștii și câștigătorii competiției.

PremiileExcelentaIT_ANIS_1Companiile pot trimite aplicații pentru „Premiile de Excelență ale industriei IT”, ediția 2023, indiferent dacă sunt sau nu sunt membre ANIS, completând pe site formularele dedicate fiecărei categorii. Orice companie poate aplica pentru una sau mai multe categorii.

Perioada de înscriere: 10 ianuarie – 8 februarie 2023. Regulamentul de organizare a competiției este publicat aici.

„Premiile de Excelență ale industriei IT” este o competiție cu tradiție pentru industria IT autohtonă, prima ediție fiind organizată în 2015. În 2022, au fost desemnați câștigători: Bit Sentinel, Endava, Brio, ATOS IT Solutions and Services, Wipro Technologies, Medicai și Zitec.