Societatea Națională de Cruce Roșie din România își continuă angajamentul de a interveni acolo unde este nevoie de ajutor și dă startul celei de-a doua ediții a Caravanei de Bine, implementate cu sprijinul financiar al companiei Flanco.
Caravana de Bine este un proiect umanitar menit să ofere persoanelor vulnerabile din mediul rural acces gratuit la investigații medicale pentru depistarea unor afecțiuni care, netratate, pun viața în pericol. Astfel, o echipă de medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române se vor deplasa direct în comunitate, aproape de oameni. Într-un cabinet medical mobil, pacienții vor avea acces la mai multe specializări în aceeași zi, iar la finalul examinărilor vor primi scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice.
Prima oprire a Caravanei de Bine ediția II are loc în data de 21 ianuarie în Com. Beciu, jud. Teleorman, la Școala Gimnazială Beciu. În intervalul 10.00 – 19.00 se vor efectua gratuit următoarele:
• EKG și ECOGRAFIE ABDOMINALĂ
• Consultații: medicină generală, diabetologie și oftalmologie
• Măsurarea parametrilor fiziologici (tensiune arterială, glicemie, greutate, temperatură, pulsoximetrie)
„În România, accesul oamenilor din mediul rural la screening și informații medicale este limitat. Cei mai mulți bătrâni ajung să ceară ajutor târziu, iar în contextul riscului de contaminare cu SARS-CoV-2, necunoașterea bolilor cronice de care suferă le-ar putea fi fatală. Impactul Caravanei de Bine, implementate cu mare succes anul trecut, a fost unul puternic. Oamenii s-au bucurat că medicii au fost aproape de ei, iar pentru noi a fost o mare realizare să le putem oferi acces facil la specialiști, investigații și sfaturi utile, mai ales că mulți nu fuseseră la medic deloc în ultimul an și nu știau de ce afecțiuni suferă sau nu urmau tratament. În perioada următoare, datorită susținerii financiare acordate de Flanco, ne putem continua misiunea și în alte zone ale țării pentru a ajunge la cât mai multe persoane din mediul rural“, a spus Raluca Buzea, manager programe educație pentru sănătate, Crucea Roșie Română.
Flanco își încurajează clienții să doneze pentru a susține Caravana de Bine, fie direct în cele 157 de magazine, direct la casa de marcat, fie online, urmând link-ul disponibil pe website-ul retailerului. Donația poate fi recurentă sau singulară.
„Implicarea în viața comunităților din care facem parte este o valoare importantă pentru noi”, spune Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail. „După finanțarea programelor de susținere a educației, în prezent ne concentrăm pe aceleași medii defavorizare, însă, de data aceasta, dintr-un alt unghi, acela al sănătății. Mediul rural este o zonă extrem de fragilă, expusă bolilor și deseori neglijată. Fie că vorbim de copii, adulți sau bătrâni, aceștia nu au acces la serviciile medicale de care ar avea nevoie și, deseori, nici măcar la informații privind o igienă corectă, nutriție sau un stil de viață sănătos. Ne bucurăm că, împreună cu voluntarii Crucea Roșie Română, dar și cu clienții noștri, care întotdeauna au ales să se implice în programele noastre, putem face o diferență reală acolo unde este atât de necesară.”
Demarată în luna februarie 2022, Caravana de Bine a Crucii Roșii Române a călătorit în 17 localități și a oferit 10.405 de consultații gratuite. 3008 persoane din județele Buzău, Dâmbovița, Arad, Botoșani, Brăila, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Ialomița, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Teleorman, Bacău, Bihor, Suceava, precum și în Brașov au vizitat caravana cu scopul de diagnosticare și prevenire a unei game largi de patologii. Câteva dintre statisticile* descoperite în cadrul caravanei sunt:
• 75,49% dintre respondenți merg la medicul de familie de cel mult 2-3 ori pe an
• 30% dintre ei nu au făcut nicio investigație de specialitate în ultimul an (ecografii, EKG, radiografii, RMN, analize de sânge). *conform chestionarelor completate de 857 persoane, în perioada februarie-martie 2022
• 27% dintre persoanele consultate în cadrul Caravanei sufereau de hipertensiune arterială, 36% hipertensiune în stadii avansate, dar numai 45.5% aveau tratament pentru aceste afecțiuni.
• 10% dintre pacienți aveau diabet și 20% prediabet, 91% aveau diverse probleme oculare, iar 28% prezentau cataractă.