„Primul an nu e ușor. Onoarea e de partea celor care continuă”, spune noua campanie HONOR România. Lansată sub platforma globală #HONORtobewithyou, campania se întâmplă exclusiv în digital și își propune să ne amintească tuturor despre primul an de activitate, de la job, la pasiune sau chiar business.
Marius Moga, Jean Gavril, Maria Vigheciu și Valerie Lungu au fost provocați să-și amintească de primul lor an, celebrând reușitele și încurajând începuturile, care de multe ori pot fi dificile, însă cu siguranță pline de energie și dorința de a face mai bine.
Vezi seria completă “Primul an” aici.
„Fiind un brand recent construit în industria de tehnologie, HONOR va face mereu diferența față de competitori. În performanță în business, fără retrospectivă nu există perspectivă…Fără să uităm niciodată de unde am început, celebrăm primul an al brandului HONOR pe piața din România amintindu-le tuturor despre începuturi. Ne dorim ca prin acest demers să amplificăm povestea unor români onești care au reușit în ce și-au propus și să îi încurajăm pe cei care încă se tem să înceapă… Ar trebui să ne întoarcem la miezul problemelor, să facem descoperiri îndrăznețe, să rezolvăm problemele în mod creativ și să îmbunătățim experiența consumatorului. HONOR România înseamnă tehnologia care îmbunătățește experiența de bază a consumatorilor, iar prin această campanie nu facem decât să întărim valorile recunoscute ale brandului: autenticitate, inovație, libertate și încredere” – declară Călin Clej, Marketing Director – HONOR România & Bulgaria
Poveștile celor 4 influenceri aleși au fost co-create împreună cu aceștia, astfel încât să fie evidențiat fix unghiul vulnerabil al începutului fiecăruia. Pe lângă pilonul de influencers marketing la care s-au adăugat și alte nume, precum Mihai Morar, Ioana Grama, Renata Bota etc., platforma continuă cu o puternică strategie de social media, care trăiește atât în Instagram, cât și în Facebook & Tik Tok, dar și cu amplificare prin acțiuni de PR în presă dezvoltate de echipa Porter Novelli România. Printr-o serie de interviuri, HONOR a provocat lideri de opinie din diverse domenii de activitate, de la antreprenori, scriitori sau muzicieni să își amintească de primul lor an de activitate, dându-le astfel un impuls celor care sunt la început de drum sau care poate încă se tem să înceapă.
„Am găsit în HONOR România un partener creativ curajos, care a ales să contureze campania aniversară pe o tensiune puternică: primul an la locul de muncă, oricare ar fi acela. Am ales ca împreună cu 4 persoane ale căror povești le-am găsit inspiraționale să povestim despre începuturi, fără prea multă poleială. Cred că e o mare reușită și un moment ce ar trebui aniversat de fiecare dintre noi, primul an în care am început un drum, pe care poate că suntem și azi”, spune Simina Zidaru Dima, Managing Director & Creative Director, Tribal Worldwide România.