Sipex Company, jucător pe piața distribuției de materiale și finisaje pentru construcții, este unul dintre marii contribuabili care s-a conformat la prevederile noii legislații și a transmis cu succes Declarația 406 direct din SeniorERP. Cu o cifră de afaceri de peste 52 de milioane de euro, compania dispune de 12 centre logistice și realizează lunar un volum impresionant de tranzacții.
„Am fost primul client Senior Software care a depus D406. După testările și mapările inițiale, necesare generării fișierului SAF-T, declarația a fost transmisă din SeniorERP către ANAF fără erori. În lipsa unui sistem ERP integrat, care să adune toate informațiile, dar și a suportului oferit de către furnizor, este imposibil să generezi corect și într-un timp rezonabil o astfel de declarație, mai ales când ai un volum imens de date, cum este cazul companiei noastre.
Este clar că fără SeniorERP ar fi fost dificil să depunem această declarație. Cu soluția de la Senior Software, noi dispunem de toate datele într-un singur loc și de acuratețe maximă în ceea ce privește generarea fișierului SAF-T și depunerea D406. Eu am recomandat și recomand oricui Senior Software și sistemul SeniorERP“, a declarat Costin Gheorghe, Director Economic – Sipex Company.
Procedura complexă și termenele scurte de raportare, dar și volumele mari de date ce trebuie incluse în fișierul SAF-T sunt câteva dintre provocările generate de noile prevederi legislative în rândul companiilor din România. Întregul proces este cu atât mai dificil pentru companiile care lucrează cu mai multe sisteme neintegrate, deoarece apar dificultăți în identificarea și colectarea datelor incluse în fișier, dar și în ceea ce privește păstrarea acurateței informațiilor.
Pentru a simplifica procesul de raportare și a permite companiilor să răspundă cu succes provocărilor, Senior Software pune la dispoziția acestora o soluție ERP perfect integrată, care include toate configurările necesare pentru depunerea D406 în conformitate cu prevederile legale. Sistemul SeniorERP facilitează fluxul informațiilor din companie, ceea ce permite preluarea rapidă și corectă a datelor pentru raportarea SAF-T, oferindu-le utilizatorilor o bază unică de date și o singură versiune de adevăr.
„SAF-T nu este o simplă declarație. Aici vorbim despre o reinterpretare a datelor financiare și comerciale dintr-o companie. Aceasta presupune o completare corectă a tuturor informațiilor necesare, care acoperă toate segmentele de business: stocuri, tranzacții, mijloace fixe etc.
În acest sens, specialiștii noștri au definit un proces, foarte bine pus la punct, în care clientul, în colaborare cu echipa Senior Software, parcurge toate etapele de completare și clasificare a informațiilor existente. Odată finalizat acest demers, declarația se va putea emite automat pentru perioada parcursă și pentru viitoarele perioade de depunere. După finalizarea setărilor, datele noi vor putea fi introduse corect, în conformitate cu cerințele legislative. Așadar, pe lângă aspectele ce țin de corectitudinea și completarea datelor, vorbim și de o zonă de interpretare, și implicit de consultanță, foarte specifică, fapt pentru care tratăm acest serviciu separat față de declarațiile financiare tipice.
Pentru a putea acumula know-how-ul specific, am demarat un proiect pilot în cadrul căruia am selectat o serie de clienți mari, cu activitate complexă și cu departamente financiare foarte bine puse la punct. În acest mod, am reușit să acoperim o mare varietate de situații și suntem în măsură să le acordăm tuturor clienților noștri atât suport tehnic, cât și consultanță de specialitate“, a specificat Daniel Toma, Director General Senior Software.
Cu SeniorERP, companiile pot realiza procesul de raportare urmând 4 pași:
· Identificarea și verificarea informațiilor necesare raportării SAF-T
· Asocierea nomenclatoarelor din ERP cu cele puse la dispoziție de ANAF
· Încărcarea datelor necesare în declararea SAF-T
· Exportul informațiilor în format XML către autoritățile fiscale.
Fișierul Standard de Control Fiscal, cunoscut sub denumirea de SAF-T, reprezintă standardul internațional pentru schimbul electronic de date contabile între companii și autoritățile fiscale, iar D406 este o nouă obligație declarativă intrată în vigoare în 2022. Prin intermediul Declarației 406 companiile trebuie să raporteze periodic un set de informații către autoritățile fiscale, într-o formă care să faciliteze revizuirea de către ANAF a operațiunilor desfășurate de acestea. Sistemul de raportare SAF-T a devenit obligatoriu și pentru contribuabilii mijlocii începând din ianuarie 2023.