Specialiștii din zona de service și reparații continuă să fie unii dintre cei mai căutați candidați din piață, atât de către angajatorii din România, cât și de cei din afara țării. De la începutul anului și până acum, 3.000 de joburi pentru acest sector au fost postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. 13,4% dintre acestea aparțin angajatorilor din străinătate, procent care depășește media pieței la nivel general, în condițiile în care, pentru toate domeniile, doar 6,2% dintre joburi sunt peste hotare.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în service & reparații este de 4.000 de lei pe lună. Un mecanic auto câștigă, în medie, 3.500 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce un vopsitor auto poate ajunge până la 5.000 de lei pe lună. Un tehnician depanator are o medie salarială netă de 3.500 de lei, iar un inginer depanator câștigă 7.000 de lei. Frigotehniștii, instalatorii sau electricienii sunt alte trei specializări căutate pentru care remunerația medie este cifrată la 4.000, 3.000, respectiv 3.500 de lei.
Alte poziții sunt inginer auto (4.500 de lei), electrician auto (4.000 de lei), consilier service (3.200 de lei), inginer de depanare (7.000 de lei), tehnician de diagnoză auto (5.000 de lei) sau alpinist utilitar (5.000 de lei). În acest moment, 1.000 de locuri de muncă pentru cei specializați în service & reparații sunt disponibile pe eJobs.ro.
Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din service & reparații sunt pentru:
• Operator calculator – 2.200 de lei
• Casier – 2.500 de lei
• Strungar – 3.000 de lei
• Consilier service – 3.100 de lei
• Operator CNC – 3.200 de lei
Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din service & reparații sunt:
• Slobozia: 2.100 de lei
• Alba Iulia: 2.460 de lei
• Târgu Jiu: 2.500 de lei
• Mangalia: 2.620 de lei
• Satu Mare: 2.800 de lei
Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din service & reparații sunt:
• București : 4.250 de lei
• Cluj – Napoca: 4.000 de lei
• Brașov: 3.900 de lei
• Sibiu: 3.700 de lei
• Timișoara: 3.600 de lei
Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:
• Director tehnic: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 14.800 lei
• Inginer auto: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 12.000 lei
• Inginer mecanic: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 10.000 de lei
• Inginer electric: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 8.800 lei
• Mecanic auto: salariul mediu net la nivel național – 3.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 8.000 lei