Cloud Computing / Edge — February 22, 2023 at 3:40 pm

Fujitsu: Cloud-ul hibrid sprijină adoptarea de tehnologii noi

by

Tehnologiile noi pot stimula eficienţa şi performanţele de afaceri. Cu toate astea, adoptarea lor nu este întotdeauna facilă. O nouă cercetare Fujitsu arată că organizaţiile cu o abordare strategică a adoptării cloud-ului hibrid pot atinge în mod accelerat obiectivele de transformare digitală.

cloud hibridÎn universul actual, aproape toate organizaţiile folosesc aplicaţii bazate pe cloud pentru a dobândi beneficiile de scalabilitate, adaptabilitate şi costuri. Cele mai multe dintre ele obţin câştiguri de pe urma investiţiilor în cloud împreună cu cele în aplicaţiile şi infrastructura existentă – aşa-numita abordare de tip “cloud hibrid”.

Tehnologiile emergente devin, în context, tot mai esenţiale. Cu ajutorul lor firmele pot obţine maxim de profituri din oportunităţi noi şi pot fi vigilente împotriva ameninţărilor potenţiale care vin odată cu ele.

Cercetarea Fujitsu arată că investiţiile într-un mediu de cloud hibrid ar trebui să reprezinte primul pas către aceste oportunităţi. Astfel, organizaţiile pot implementa instrumente avansate precum automatizarea, edge computing şi inteligenţa artificială fără sincope şi pe scară largă.

Cercetarea a identificat un grup mic de companii care şi-au folosit deja infrastructurile de cloud hibrid pentru a construi rezilienţă şi pentru a-şi accelera obiectivele de transformare digitală. Fujitsu denumeşte astfel de firme cu termenul de lideri în cloud hibrid, iar ele reprezintă circa 33% din mostra analizată. Liderii sunt de două ori mai încrezători decât restul că-şi pot folosi infrastructura hibridă ca să fructifice tehnologiile noi. Ei aşează tehnologiile emergente în miezul strategiilor de cloud hibrid. 75% dintre firme spun că mediul lor de cloud hibrid facilitează folosirea de tehnologii emergente, faţă de doar 38% din restul firmelor interogate – urmăritorii.

Datele culese sugerează că unele tehnologii noi, precum blockchain şi edge computing, sunt avansate pentru toate firmele chestionate. Însă liderii găsesc că e mai lesne să implementeze astfel de tehnologii. O asemenea uşurinţă se traduce în rezultate. Aproape jumătate din lideri (49%) spun că abordarea lor de tip cloud hibrid le-a întărit inovarea de produse şi servicii în ultimul an, faţă de 39% dintre urmăritori.

Liderii sunt de două ori mai încrezători că pot moderniza aplicaţiile şi fluxurile de lucru pentru optimizarea performanţelor şi au o încredere cu 50% mai mare decât urmăritorii în scalabilitatea infrastructurii lor. Implementat ca parte a unei strategii cuprinzătoare şi coerente, mediul cloud poate mări impactul tehnologiilor noi deoarece permite organizaţiilor să personalizeze şi să scaleze unelte precum AI la operaţiuni existente.

Asta înseamnă că ele sunt mai susceptibile de a fi folosite de o gamă mai extinsă de echipe şi de a genera mai multă valoare. În cele din urmă, indiferent că e vorba de AI, machine learning, RPA sau blockchain, tehnologia trebuie să rezolve provocările de afaceri.

Organizaţiile care îşi folosesc mediul de cloud hibrid pentru a implementa mai eficient tehnologii noi sunt mai bine poziţionate pentru a inova. Cloud-ul hibrid poate deschide uşa unor oportunităţi semnificative şi pot ajuta firmele să-şi atingă ambiţiile strategice. Ca atare, firmele care vor să fructifice forţa tehnologiilor emergente ar trebui să înceapă prin a investi în mediile lor cloud.