Dacă domeniul IT&C te atrage tot mai mult, iar ideea de a deveni programator este o cale de a-ți oferi ce ai nevoie din punct de vedere a stabilității financiare, ai toate motivele (și șansele!) să o pui în practică. România este unul dintre cele mai dinamice hub-uri IT din Europa, în care exista o lipsă majora de specialiști IT, fapt care a creat noi oportunități de carieră pe cât de tentante, pe atât de variate și sigure.
Codecool duce lucrurile un pas mai departe, fiind singura școală din România care oferă cursuri cu job garantat. Suntem atât de siguri de nevoia companiilor și de calitatea pregătirii oferite studenților, încât le garantăm job – până acum am plasat peste 2000 de absolvenți în cele peste 300 de companii partenere la nivel european.
La nivel global, și în România, topul salariilor este dominat de domeniul IT, venitul net crescând de la lună la lună. Dacă în prima lună a anului 2022, salariul mediu în IT a fost de 8940 lei, în luna septembrie a ajuns la 9701 lei, conform datelor recente ale Institutului Național de Statistică.
Așadar, dacă vrei să afli în detaliu ce salarii câștigă programatorii și IT-istii în funcție de specializare sau vrei să evaluezi dacă merită să schimbi domeniul în care lucrezi cu cel al programării, află ce salarii sunt în IT, cât câștigă programatorii și celelalte roluri din IT, cât și care sunt așteptările pieței pentru anul 2023.
Salariile programatorilor din România
Companiile au nevoie în mod constant de persoane care cunosc cele mai moderne și populare limbaje de programare: developeri Full-Stack, Front-End, programatori .NET, Java, Python, specialiștii în securitate IT și Big Data, dar și inginerii software sunt la mare căutare în industrie.
Iată cât poți câștiga în medie în fiecare rol de programator:
1. Salarii full-stack developer
Este unul dintre cele mai populare roluri în IT atât printre preferințele angajatorilor, cât și printre carierele preferate de programatori.
Un full-stack developer cunoaște și e familiarizat cu mai multe tipuri de tehnologii și limbaje decât cei axați doar pe front-end sau back-end (cele de bază precum HTML5, CSS, JavaScript, cele front-end precum Angular sau React, cele back-end precum Node.js sau PHP, Ruby, Python și altele).
• Pe platformele de joburi din România, salariul unui full-stack developer junior pornește de la 4000 lei, și poate ajunge la 7700 lei, interval confirmat și în rapoartele •Brainspotting din ultimii ani;
• Un middle full-stack developer poate ajunge la un salariu de peste 10900 lei;
• Un senior full-stack developer are, în general, un salariu de peste 16093 lei.
Hai la cursurile de programare Codecool și poți deveni junior Developer Full-Stack în 10 luni!
2. Salarii front-end developer
Cei mai mulți web developeri încep să lucreze pe partea de front-end, care se referă la cunoașterea de limbaje precum JavaScript (și lucrează cu framework-uri precum Angular, React, Ember.js).
Conform datelor oferite de Paylab, salariul unui programator (similar pentru front-end și back-end) arată astfel:
• Junior developer, 0-2 ani experiență: între 4099 – 6000 lei
• Middle developer, 2-4 ani experiență: între 7000 – 9000 lei
• Senior developer, peste 4 ani experiență: de la 9000 lei
Îți vei perfecționa limbajele de programare folosite în front end development și vei învăța să fii gata pentru orice provocare și să te adaptezi rapid la medii noi. Vei învăța cum să creezi un site, cum să construiești un site dinamic, cum să creezi site-uri interactive, dar și aplicații de web.
3. Salarii .NET developer
Un astfel de programator are în general experiență în lucrul cu framework-ul .NET (termen-umbrelă pentru ASP.NET WebForms, ASP.NET MVC, WebAPI, Azure, Xamarin și altele) pentru aplicații pe platformele Windows (dar nu numai).
• Salariul net mediu lunar pentru un programator .NET în România este de 8546 lei, conform comparatorului de salarii Paylab.
• În București, un .NET developer, 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență: 8918 lei (salariul net preconizat).
• În Cluj, un .NET developer, 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență: 8145 lei (salariul net preconizat).
4. Salarii Java developer
Un programator specializat pe Java poate avea, în România, un salariu foarte bun pe piața actuală de IT pentru că există o lipsă considerabilă de specialiști Java.
• Salariul net mediu lunar pentru un programator Java este de 8712 lei în România conform comparatorului de salarii Paylab.
• În București, un Java developer, 25 de ani, fără studii superioare și fără experiență: 9536 lei (salariu mediu estimat).
• În Cluj, un Java developer, 25 de ani, fără studii superioare și fără experiență: 8763 lei, (un salariu net foarte mare, estimat conform Paylab).
5. Salarii PHP developer
Pentru un programator PHP care lucrează în România, salariul net mediu lunar este ușor mai scăzut decât salariile pentru alte poziții.
• Salariul net mediu lunar pentru un programator PHP este de 7613 lei în România, conform aplicației de venituri.
• Pentru București, un PHP developer de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, are salariul estimat la: 8083 lei
• Pentru Cluj, un PHP developer de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, are: 7310 lei salariul estimat.
6. Salarii Python developer
Un programator care cunoaște bine Python poate avea, în România, un salariu net mediu lunar la fel de tentant precum colegii săi de mai sus. Un avantaj pentru acest caz e și faptul că Python este un limbaj destul de dinamic și mai ușor de învățat de noii programatori.
• Salariul net mediu lunar pentru un programator Python este de 8296 lei, conform aceleași aplicații.
• Pentru București, un Python developer (25 de ani) fără studii superioare și fără experiență are salariul mediu estimat la 8823 lei.
• Pentru Cluj, un Python developer (25 de ani) fără studii superioare și fără experiență are salariul mediu estimat la 8050 lei.
7. Salarii programator C (C++/C#)
Un programator care cunoaste limbajele de programare C, cum sunt C++ sau C#, poate avea un salariu atractiv încă din poziția de junior.
• Salariul net mediu lunar pentru un programator C este de 8259 lei în România, conform datelor aplicației.
• Pentru București, un programator C de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, salariul este estimat la 8791 lei.
• Pentru Cluj, un programator C de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, are salariul estimat la 8019 lei.
8. Salarii inginer software
Jobul de inginer software implică cunoștințe avansate despre sistemele informatice și funcționarea lor, iar salariul este unul pe măsura pregătirii necesare.
• Salariul net mediu lunar în România pentru un inginer software este de 9471 lei, conform datelor aplicației.
• În București, un inginer software de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, are salariul estimat la 9894 lei.
• În Cluj, un inginer software de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, are salariul estimat la 9121 lei.
9. Salarii arhitect IT
Arhitecții de sisteme IT câștigă printre cele mai bune salarii din domeniu, jucând un rol important în marile companii tech.
• Salariul net mediu lunar pentru un arhitect sau administrator de sistem IT este estimat la 16.865 lei, un venit impresionat pentru România.
• Un arhitect IT de 25 de ani, fără studii superioare, fără experiență, are salariul estimat la 15.620 lei în București și 14.847 în Cluj, arată datele aplicației de salarii.
10. Salarii QA analyst & software tester
Cu mii de joburi listate doar pe site-urile de angajări din România, salarii mult peste cele din alte domenii și o perioadă de formare relativ scurtă, specializarea în testare software îți va deschide calea către o carieră de viitor.
În România, un software tester, sau QA analyst, câștigă un salariu mediu net lunar între 5880 – 8330 lei.
Aplică la cursul de Software Tester și fă primul pas spre noua ta carieră din Quality Assurance!
Programatorii Juniori sunt cei mai doriți programatori în companiile din România: care este profilul ideal
Un studiu realizat de Hipo (la care au participat peste 300 de companii din țară) arată că în 2022, pentru al patrulea an consecutiv, domeniul IT Software ocupă primul loc când vine vorba de oportunități de angajare.
Cea mai mare cerere va fi în rândul candidaților programatori juniori, fie absolvenți sau studenți cu experiență 0-3 ani. Dacă nu e și cazul tău, nu-ți face griji, pentru că poți urma cursuri special concepute să te pregătească temeinic și practic pentru o carieră de programator junior căutat de angajatori.
Printre cele mai importante criterii de recrutare ale angajatorilor în IT se numără:
• experiența de lucru (proiectele sunt cele mai importante și pot fi făcute în timpul jobului, pe cont propriu ori în timpul cursurilor de programare pentru începători Codecool)
• specializarea aleasă la facultate, internshipul, atestatele (la Codecool, în primele luni ești ajutat de mentori și vei învăța partea teoretică, iar următoarele șase luni vei putea să lucrezi într-una dintre companiile partenere ca într-un sistem de internship).
• soft skills, acele abilitățile interpersonale precum flexibilitatea, eficiența, orientarea spre rezultate, capacitatea de învățare continuă precum și cea de a lucra în echipă – abilități-cheie pe care orice student le dobândește în timpul cursurilor Codecool.
Cât se câștigă în IT în România vs alte țări?
Dacă vrei să știi unde se situează România în 2022 pe harta salariilor la nivel european, avem răspunsul!
Studiul realizat de Codecool a analizat salariile din domeniul IT din România și alte 28 de țări din Europa, aplicând apoi indicatorul cost of living, pentru a calcula valorile salariilor ajustate. Acest indice ne permite să obținem o imagine mai clară asupra salariilor, luând în calcul costurile vieții de zi cu zi, prețurile alimentelor, utilităților și serviciilor din fiecare țară analizată.
România, pe locul 16 în top salarii ajustate pentru programatorii junior
În România, un programator fără experiență câștigă un salariu net anual estimat la 11.300 euro, plasând țara noastră pe locul 25. Ne menținem, și în 2022, în fața unor țări precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, Lituania, în ceea ce privește salariilor programatorilor junior dar și cei cu experiență profesională.
Dacă ne uităm la salariile ajustate la indicele nivelului de trai din țările analizate, România urcă câteva poziții, ajungând să ocupe locul 16, surclasând veniturile din țări ca Irlanda, Cehia, Grecia.
Salariile ajustate din România, cu 25% mai mari decât în Polonia, dar la jumătate față de cele din Belgia
Diferențele dintre salariile din țările dezvoltate, din zona de vest, și cele din Europa Centrală și de Est sunt în continuare semnificative, dar puse în contextul nivelului de trai, țările cu un index mai mic ajung să ofere o putere mai mare de cumpărare. Pe scurt, poți să faci mai multe achiziții din salariul câștigat.
Raportate la țările dezvoltate din Europa, cum este Belgia, salariile ajustate ale programatorilor juniori din țara noastră sunt de două ori mai mici, dar România își menține totuși avansul față de țările din regiune.
Studiul arată că salariul unui programator începător din România este mai mare cu 25% decât cel al unui programator din Polonia sau Croația, și cu peste 15% mai mare decât salariile din Bulgaria și Grecia.
Pășește chiar de azi spre o carieră în IT bine plătită
Orice carieră ți-ai propus să urmezi în IT, ai acum toate șansele să reușești indiferent de nivelul tău de experiență. La Școala de programare Codecool începi formarea de la zero, având parte de pregătire personalizată la cursuri de programare pentru începători, acreditate de către Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
Cursul Full-Stack Developer de 10 luni vine cu job garantat! Este bazat pe metodologia “învățare bazată pe cunoaștere”, care îți garantează calitatea cunoștințelor acumulate. Nu ai nevoie de calificare anterioară și vei putea completa modulele cursului în ritmul tău, ghidat de mentori, pentru a devii programatorul adaptat și pregătit de care au nevoie companiile.
Cursul full-stack developer este disponibil și în varianta de curs online și chiar curs de weekend, cu aceleași beneficii de job garantat și plata amânată. Mai exact, pe toată durata studiilor, cursul este complet gratuit, plătești abia după ce obții jobul de programator într-o companie parteneră Codecool.
Cursul online de Front end development durează doar 16 săptămâni, iar la sfârșit vei avea cunoștințele necesare pentru a te face remarcat de companiile angajatoare. Poți să urmezi cursul chiar dacă nu ai cunoștințe de programare, iar la final vei știi să dezvolți un site-uri dinamice, interactive, dar și aplicații web.
La cursul online de Software Tester te pregătești pentru un job în testare în mai puțin de 3 luni. Chiar dacă începi cu zero cunoștințe de programare, acest curs pentru începători îți va asigura formarea de care ai nevoie. La final, vei avea cunoștințe despre sistemele informatice și cum funcționează, pentru a te asigura că rulează eficient și vor îndeplini așteptările clienților.