HCLTech, lider global în servicii de consultanță și servicii IT, anunță o serie de planuri ambițioase pentru a-și extinde operațiunile în România. În acest sens, compania va angaja încă 1000 de profesioniști la nivel local pe parcursul următorilor doi ani.
HCLTech celebrează astăzi 5 ani de succes în Romania, iar în acest context se pregătește să-și extindă birourile din București și Iași. O treime din cele 1000 de poziții vor fi deschise pentru absolvenții facultăților de profil, ce vor fi recrutați pe baza unor parteneriate cu universități românești de top.
În prezent, compania are aproximativ 1000 de angajați în România, ce oferă clienților globali servicii din zona digitală, software, de inginerie și cloud. Mai mult, HCLTech a fost desemnată de către Top Employers Institute ca fiind un „Angajator de Top la nivel global” în 2023, precum și Angajator de Top în România pentru practicile sale în resurse umane.
„Investim în a crea oportunități pentru pasionații de IT din România astfel încât aceștia să urmeze cariere în domeniul tehnologiei. Acum că ne aflăm în pragul aniversarii a 5 ani de HCLTech în România și ne pregătim pentru următoarea etapă din procesul nostru de dezvoltare, rămânem la fel de dedicați dorinței de a oferi «supercharging progress» oamenilor și progresul comunităților noastre”, a menționat Iulian Păduraru, Country Manager HCLTech România.
Cu aceeași ocazie, Excelența Sa Domnul Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în România, Albania și Moldova, a declarat: „Ne mândrim cu faptul că HCLTech, una dintre cele mai mari companii indiene de servicii IT, se bucură de un succes remarcabil în România, după numai cinci ani de prezență la nivel local. Succesul HCLTech poate fi atribuit abordării sale centrate pe nevoile clienților, capabilității de execuție riguroase, precum și accentul pe care-l pune pe inovație continuă și transformare digitală. HCLTech a devenit un partener-cheie în piața de servicii IT din România”.
„HCLTech este un jucător important pe piața autohtonă și suntem convinși că va continua creșterea accelerată pe măsură ce compania își va consolida echipa și își va extinde oferta de soluții IT la nivel local”, a adăugat Alexandra Simion, Associate Consultant, IDC.
HCLTech este un semnatar al Cartei Diversității din România, ceea ce se reflectă și în procentajul mare de angajate din companie, respectiv 47% o cifră peste media națională și mult peste media globală a sectorului IT. De asemenea, HCLTech oferă în România un program cuprinzător de internship, care pregătește studenții pentru pozițiile entry-level din sectorul IT. Mai mult, compania desfășoară alături de angajații săi multiple proiecte și inițiative ESG menite să aibă un impact pozitiv asupra mediului și societății.