Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, a înregistrat în 2022 un profit net de 1,55 milioane de euro și a raportat o creștere a portofoliului cu +22%, la o valoare de 32,5 milioane de euro.
Printre instituțiile financiare bancare locale, Patria Credit este cel mai mare finanțator al fermelor mici, sub 10 ha, din mediul rural, peste 74% dintre micro creditele acordate fiind oferite cu garanție europeana, prin parteneriatul strategic cu Fondul European de Investiții și programele EaSI și InvestEU.
Cei mai mulți clienți ai instituției continuă să fie și in 2022 din Muntenia (58,5%), principalul bazin legumicol. O creștere de +5% puncte procentuale a numărului de clienți a fost înregistrată în zona Moldovei.
Cea mai mare parte din clienți continuă să fie agricultori, 83% din total clienți, segmentele de afaceri mici și comerț înregistrând o creștere cumulată de 5%, fată de 2021, pe fondul cresțerii cererilor de finanțare din partea micilor afaceri rurale non-agro.
Valoare medie a finanțării acordate a crescut cu 1.000 de euro, la 11.817 euro, echivalent în lei, pe fondul creșterii numărului de credite de valoare mare, peste 25.000 de euro, la 32,6%, fată de 23.1% in 2021. Totodată, fermierii și micii antreprenori au crescut valoare investițiilor realizate în 2022, investițiile fiind cea mai importantă destinație a finanțărilor oferite de Patria Credit (88,3% din total).