EDUCATIE / JOB — April 20, 2023 at 2:55 pm

Câte joburi au scos în piață instituțiile publice în luna martie

by

Angajările la stat continuă în ritm crescător față de primele două luni ale anului, în condițiile în care, pentru luna martie, instituțiile publice au postat anunțuri de angajare pentru peste 3.000 de poziții, număr egal cu cifrele lunilor ianuarie și februarie, cumulat.

businessman using big magnifying glass for job recruitment, Job Vacancy vector, job hiring illustrationPotrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro, 90% dintre acestea sunt funcții de execuție.

Aproape 1.900 de locuri de muncă au fost postate de instituții locale, peste 400 de primării și aproximativ 300 de instituții județene. Guvernul și ministerele au avut cel mai mic număr de poziții vacante în luna martie.

Pozițiile pentru care s-au căutat cei mai mulți candidați au fost de îngrijitor, medic, muncitor calificat, asistent medical și referent de specialitate.

În timp ce pe parcursul lunii martie angajatorii din sistemul public au avut puțin peste 3.000 de joburi vacante, în mediul privat, numărul de joburi postate de angajatori pe eJobs.ro, pentru același interval de referință, a fost de aproape 33.000.