Cognizant Softvision, unul dintre cei mai mari angajatori IT din România, anunță astăzi deschiderea unui nou sediu în Iași.
Noile spații de birouri se află în centrul orașului, în Palas Campus, dezvoltate de compania IULIUS, și găzduiesc aproape 400 de profesioniști.
Compania marchează și 25 de ani de operațiuni în România și 12 ani pe piața locală din Iași.
În România, Cognizant Softvision este unul dintre cei mai mari angajatori IT, cu peste 2.500 de specialiști în tehnologie și are birouri în Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara și Baia Mare.