Foto-Video-Audio — April 28, 2023 at 3:24 pm

TCL câștigă premiul Red Dot 2023 pentru designul de produs al barelor de sunet din seria TCL S64 Home Theater

by

3.1 ChannelTCL, unul dintre principalii jucători în domeniul tehnologic și lider în universul TV, a câștigat prestigiosul premiu Red Dot 2023 pentru design de produs pentru noua bară de sunet TCL seria S64 Home Theater, evidențiind, astfel, expertiza deosebită a companiei în dezvoltarea de soluții remarcabile de divertisment în confortul casei, pentru consumatorii din întreaga lume.

Cu o istorie de peste 60 de ani, Red Dot Awards reprezintă un reper important în domeniul designului și o distincție recunoscută internațional, care certifică calitatea designului și gradul de inovație a noii serii de soundbaruri TCL S64 Home Theater. Pe piața europeană, noua gamă include două modele create special pentru a se potrivi oricărui spațiu, în orice încăpere.

Cel mai bun sunet cu seria TCL S64 Home Theater
Soundbarul TCL S643W cu 3.1 canale este compact și puternic și oferă o experiență audio intensă prin intermediul unui subwoofer bass de 70W, care creează un sunet adânc și clar. Cu trei difuzoare complete, care acoperă toată gama de frecvențe, barele de sunet TCL îmbunătățesc redarea audio, asigurând un sunet clar chiar și în timpul dialogurilor.

TCL S643W soundbar RED DOT AWARD
Similar cu soundbarul TCL S64 2W cu 2.1 canale, cele două surse de sunet surround, alături de un subwoofer de 60 W, permit ascultătorilor să se bucure de beneficiile unui bas puternic și de o calitate distinctă a sunetului, superioară altor bare de sunet simple, fără subwoofer.

TCL S642W soundbar RED DOT AWARDToate barele de sunet din seria TCL S64 Home Theater sunt dotate cu o ieșire Max Audio impresionantă. Presiunea sonoră cu cea mai mică distorsiune provine din puterea combinată a barei de sunet, a subwooferului și a difuzoarelor satelit, care creează o structură sonoră mai bogată și o experiență mai captivantă pentru utilizator. Puterea audio maximă a modelelor S643W și S642W este de 240 W, respectiv, 200 W, ceea ce le face ideale pentru utilizarea în spațiile mai mari de acasă.

Caracteristici audio impresionante și conectivitate inteligentă
Toate modelele din seria TCL S64 Home Theater sunt echipate cu Dolby Audio, un sistem certificat de reproducere îmbunătățită a sunetului, care creează o experiență audio pe mai multe canale. Oferind o claritate impresionantă a sunetului, un dialog ușor de ascultat, cu detalii bine definite și sunet surround realist, soundbarurile TCL sunt partenerul perfect pentru orice televizor, permițând utilizatorilor să se bucure la maximum de configurația de entertainment, creând o experiență de vizionare completă în confortul casei.

Seria TCL S64 Home Theater vine și cu DTS Virtual:X, un codec audio conceput pentru a oferi o senzație de spațiu multidimensional. Acest efect 3D face să pară că sunetul iese din televizor, învăluie camera și oferă o experiență imersivă utilizatorilor.

Pentru un sunet mai profund și mai bogat, capacitatea Bass Boost face ca subwooferului să emită un sunet bas mai puternic doar cu un singur clic, ceea ce îi permite să atingă puterea maximă de ieșire aproape instant, creând un efect dramatic desăvârșit.

240W audio powerToate barele de sunet TCL S64 Home Theatre vin cu șase Moduri de Sunet Specializate, potrivite pentru o varietate largă de scenarii de vizionare și ascultare. Pentru experiențe de vizionare optimizate, utilizatorii pot alege între modul standard sau cele special adaptate pentru filme, muzică, sport, voce și gaming.

În plus, pentru și mai mult confort, toate modelele de soundbaruri sunt dotate cu posibilități de conectare pentru o gamă largă de dispozitive: Bluetooth wireless music, Bluetooth 5.3 (cea mai performantă versiune Bluetooth de pe piață) și asistent vocal. Pentru conectivitate și eficiență îmbunătățite, TCL S64 Home Theater conectează și sincronizează sunetul de la orice sursă de intrare.

Pentru a își demonstra angajamentul pentru un design remarcabil, TCL a participat, în perioada 17-23 aprilie 2023, la Milan Design Week, cu expoziția „ELEMENTS – TCL Green Horizon”. În cadrul evenimentului, TCL și-a prezentat noile sale game de produse premiate, precum și cele mai recente produse concept dezvoltate de Centrul de Inovare în Design din cadrul companiei, aici fiind expuse și noile soundbaruri. Informații suplimentare despre participarea TCL la Milan Design Week sunt disponibile aici:
https://tcl-eu.com/MilanDesignWeek/
https://tcl-eu.com/MilanDesignWeek/announcements_tv_launch
https://tcl-eu.com/MilanDesignWeek/discover_the_booth