Servicii Profesionale — May 18, 2023 at 2:19 pm

Franchwise: Apetitul românilor pentru business, creștere de 30%

by

Piața de francize își continuă creșterea într-un ritm accelerat în 2023, având în vedere interesul ridicat al românilor pentru deschiderea unei afaceri în regim de franciză. Astfel, în primul trimestru din an, în România au fost deschise cu aproximativ 30% mai multe francize decât în primul trimestru din 2022, potrivit datelor Franchwise, cea mai mare companie de consultanță în domeniul francizelor din România.

English version

În perioada ianuarie-martie 2023, cele mai multe francize au fost deschise în București, Brașov, Craiova, Iași, Bacău, Constanța și Timișoara, cu investiții medii între 80.000 euro și 100.000 euro, Franchwise ajungând la un număr total de 300 de deschideri de franciză intermediate, care reprezintă investiții totale de peste 22 milioane de euro.

Cele mai atractive domenii pentru un business de tip franciză sunt gelateriile, cafenele, simigeriile, magazinele de proximitate, serviciile de consultanță și mentoring de business sau francizele din domeniul panouri fotovoltaice.

Paul Voicu, Managing Partner Franchwise„Vedem un interes crescut pentru investiții în business, în special francize, pentru că are loc un proces de schimbare de mindset la nivel social: românii sunt mai deschiși către antreprenoriat și mai ales către alegerea francizei ca primă formă de antreprenoriat datorită faptului că reprezintă o investiție mai sigură decât o afacere pe cont propriu. Vedem din ce în ce mai frecvent înlocuirea creditelor pentru apartament cu credite pentru investiții în demararea unei afaceri proprii. Resimțim un interes crescut pentru educație financiară și antreprenorială, care ajută mediul de business românesc să se dezvolte. Deși încă piața de francize este un teritoriu insuficient explorat în România, la nivel de regiune avem un avans considerabil față de Bulgaria sau chiar Ungaria, francizele contribuind exponențial la dezvoltarea culturii antreprenoriale locale”, declarată Paul Voicu, Managing Partner Franchwise.

În ceea ce privește profilul românilor care investesc într-o franciză, 60% dintre aceștia sunt bărbați și 40% femei, cu vârsta peste 35 de ani, majoritatea aflați la primul business. În general, cei care doresc să deschidă o franciză investesc în servicii (de la networking și consultanță de business și până la servicii de educație pentru copii), retail de nișă (magazine de profil de proximitate, florării etc.) și HoReCa – aici focusul fiind pe business-uri care vând un singur produs și pe experiența clientului, cum sunt gelateriile, cafenele de specialitate, cofetării cu deserturi fără gluten, pizzerii etc.

Lansarea unei afaceri în regim de franciză a devenit atractivă pentru români datorită numeroaselor avantaje pe care le are, printre care: know-how-ul oferit de francizor, rețeta de succes a business-ului și șansa mare de reușită, creșterea rapidă, puterea brandului și asistență continuă pentru francizat. Având access la resurse, românii au încredere mai mare să deschidă un business și pornesc cu mai multe șanse de reușită.

Investițiile în francize, de la 15.000 euro la peste 250.000 euro
Un business în regim de franciză poate fi început cu sume între 15.000 euro și 20.000 euro, cum ar fi francize de deserturi, concentrate în jurul unui singur produs – gogoși proaspete de la Hello Donuts, waffles de diferite sortimente de la Bubble Waffles. Însă, investițiile pot depăși 100.000 de euro, pentru deschiderea de covrigării sau simigerii (franciza Simigeria Petru), pizzerii (Treevi Pizza) sau chiar restaurante cu specific (proiectul Pâine și Vin al grupului Sosa&Sosa, care operează și brandurile Energiea și Expirat, cu vastă experiență în domeniul food & beverage).

De asemenea, există un interes crescut pentru investiții în masterfrancize, unde domeniile sunt diverse – de la gelaterii cu produse fără zahăr (francize Yole) până la optimizare de performanță în business cu ajutorul dronelor (francize Coptrz). Masterfrancizele presupun investiții de peste 250.000 euro, fiind atractive în general pentru antreprenori cu experiență în business, care vor să își completeze portofoliul existent de business-uri cu o franciză sau să -și diversifice activitatea de business.

Indiferent de tipul de franciză ales și nivelul de investiție, sumele reprezintă investiția medie pentru deschiderea business-ului la cheie, incluzând costurile francizei.

Raluca Voicu, Managing Partner Franchwise„Francizele nu vin cu o rețetă a succesului, dar cu siguranță șansele de reușită și randamentele sunt mult mai ridicate ca într-un business tradițional, dacă se ține cont de o serie de factori. Spre exemplu, pentru un business care are nevoie de locație pentru a performa, rezultatele depind în special de trei piloni: brand, implicarea francizatului și vadul (locația în sine). Pe viitorii antreprenori care vor să deschidă o franciză, îi încurajez să nu privească franciza doar ca pe o investiție – este nevoie de prezența antreprenorului în business, pentru a ajunge la performanță. Franciza nu se conduce singură. De asemenea, îi încurajez să stea de vorbă cu ei înșiși, să analizeze care le sunt dorințele, nevoile și abilitățile și să își aleagă franciza potrivită acestor dorințe. Odată aleasă franciza potrivită, îi încurajez să își facă bine temele, să apeleze la experți și să nu rateze etape importante din proces –  de la o analiză atentă pe date până la discuțiile cu francizați din sistem și cunoașterea francizorului și a echipei sale, echipă care va fi implicată în furnizarea de asistență rețelei de franciză”, explică Raluca Voicu, Managing Partner Franchwise.

Sectorul de servicii este în continuă creștere în România (de la servicii de educație pentru copii și până la servicii de consultanță de business, cluburi de networking de business și afaceri verzi. Nici comerțul nu rămâne în urmă, piață pe care cele mai atractive investiții sunt magazinele de retail de proximitate (rețeaua My Inmedio). În HoReCa, un alt domeniu atractiv pentru francize, piața este în consolidare, investițiile în francize în acest sector fiind orientate către branduri care mizează pe un singur produs și care are în centru experiența de achiziție deosebită pentru clienți (gelaterii, cafenele de specialitate, pizzerii).

Recuperarea investițiilor într-o franciză depind de mai mulți factori (de la atractivitatea produsului sau a serviciului comercializat și până la modul de operare al acesteia, precum și potențialul de scalare la nivel național). În medie, termenul de recuperare a investițiilor în francize în România este între 2,5 ani și 4 ani.