Pentru a oferi clienților săi cea mai bună experiență de conectivitate, Orange continuă dezvoltarea rețelei 5G, prin creșterea semnificativă a vitezelor de internet mobil. Din 15 iunie, clienții Orange din 30 de orașe au acces la cel mai rapid internet 5G din România, cu viteze ultra-rapide de până la 1,5 Gbps, care îmbunătățesc experiența de navigare, de gaming și streaming online, oferind în același timp noi oportunități pentru dezvoltarea unor soluții de business care presupun transfer mare de date și latențe scăzute.
Vara aceasta, în perioada 22 iunie – 31 august, clienții cu abonament Orange sau YOXO, care au un telefon compatibil, vor putea experimenta gratuit noua performanță a rețelei Orange 5G, beneficiind automat de aceste viteze, indiferent de pachetele de servicii pe care le utilizează. În zonele cu acoperire, clienții Orange vor avea parte de o experiență de conectivitate semnificativ îmbunătățită datorită unor viteze de peste 4 ori mai mari – 5G de până la 1,5 Gbps versus cele 4G+ de până la 0,35 Gbps.
De asemenea, începând de astăzi, 15 iunie, clientii Orange și YOXO care au abonamente cu acces 5G vor beneficia de noile performanțe și viteze ale rețelei Orange 5G în zonele cu acoperire.
„Investițiile constante pe care le facem în infrastructura de rețea ne permit să oferim clinților noștri cea mai bună experință de conectivitate și cele mai rapide rețele de fix și mobil la nivel național. Orange este singurul operator care atinge performanța de până la 1,5 Gbps, având astăzi cel mai rapid internet 5G din România. Noile viteze vin cu beneficii concrete pentru utilizatori. Vizionarea ori descărcarea de conținut video de înaltă rezoluție sau accesarea celor mai noi jocuri se întâmplă mai repede ca niciodată. Mai mult, 5G aduce clienților Orange o experiență digitală superioară, chiar și atunci când sunt în zone aglomerate pentru a ține legătura online cu prietenii ori pentru a posta într-un timp extrem de scurt filme sau fotografii de mari dimensiuni pe canalele de social media”, spune Antoine Drevon, Chief Marketing Officer, Orange România.
Satu Mare devine al 30-lea oraș pe harta Orange 5G
Orange România continuă extinderea rețelei sale 5G la nivel național și, începând de astăzi, oferă locuitorilor, autorităților publice și companiilor din Satu-Mare acces la cea mai bună experiență de conectivitate. Astfel, rețeaua Orange 5G este prezentă acum în 30 de orașe. De asemenea, după ce în noiembrie 2022 am lansat rețeaua 5G în Suceava, începând de astăzi orașul va fi acoperit 100% 5G, alăturându-se celorlalte orașe complet acoperite: Arad, București, Miercurea-Ciuc, Sibiu, Satu Mare și Târgu Mureș.
În plus, clienții din Satu Mare și Suceava beneficiază de discounturi speciale de 100 euro pentru achiziția unui telefon 5G prin programul Buy-Back 5G, iar abonamentele Orange încheiate in această perioadă vin cu oferte speciale.
Vitezele ultra-rapide 5G disponibile clienților de business și ecosistemului de inovație Orange
Datorită vitezelor superioare, acum de până la 1,5 Gbps, și a latențelor mici, rețeaua 5G permite crearea unui întreg ecosistem de senzori și dispozitive inteligente conectate, susținând astfel transformări tehnologice cu impact în industriile de sănătate, utilități, energie, mașini autonome sau smart city. Orange Business a demonstrat deja capabilitățile rețelelor din a cincea generație în mai multe proiecte alături de companii partenere și autorități publice, dezvoltând soluții ce au optimizat colaborarea echipelor și mentenanța echipamentelor la distanță, au creat condiții pentru navigație portuară mai sigură și au crescut siguranța în transportul public.
Dincolo de ofertele comerciale destinate clienților rezidențiali ori companiilor, Orange a dezvoltat de-a lungul timpului un ecosistem de inovație în jurul tehnologiei 5G. Astfel, au fost deschise în România două laboratoare 5G, la București și Iași, huburi tehnologice în care mediul academic, startup-urile și companiile pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G.
Rețeaua 5G, o rețea eficientă energetic
Dezvoltarea rețelelor 5G reprezintă un element important al strategiei Orange de reducere a amprentei de carbon și contribuie la susținerea angajamentul Grupului Orange ce își propune să atingă neutralitatea în materie de emisii de dioxid de carbon până în 2040.
Încă de la început, rețeaua 5G a fost concepută pentru a fi mai eficientă energetic comparativ cu rețelele anterioare. Acest lucru este posibil deoarece antenele inteligente se activează la cerere, transmițând semnalul doar către dispozitivul mobil care are nevoie de acesta, în timp ce în cazul antenelor 4G semnalul este transmis pe o zonă extinsă, indiferent de nevoie. În același timp, antenele 5G deservesc mai mulți utilizatori simultan și consumă semnificativ mai puțină energie comparativ cu 4G per Gb transportat.
Un rol important al tehnologiei 5G este de a ajuta companiile din sectoarele de producție și terțiar să-și reducă energia consumată. 5G îmbunătățește instrumentele de colaborare la distanță, reducând călătoriile de afaceri, și permite instalarea senzorilor conectați în clădiri pentru a reduce consumul de energie. De asemenea, conectează sistemele inteligente de control al traficului din orașele inteligente pentru a diminua emisiile și poluarea.
Mai multe detalii despre evoluția rețelei Orange 5G: https://www.orange.ro/tehnologii/5g