Evenimente — July 27, 2023 at 11:37 am

SII Romania obține certificarea Great Place to Work® pentru al doilea an consecutiv

by

SII România, companie multinațională specializată în servicii și soluții IT, obține, pentru al doilea an consecutiv, certificarea Great Place to Work®, acordată celor mai apreciate de către angajați organizații la nivel internațional. Comparativ cu anul precedent, compania a înregistrat creșteri la nivelul tuturor indicatorilor, iar rezultatele obținute plasează SII România cu 19% peste media companiilor auditate la nivel mondial.

SII Romania_GPTW 2023Cu o rată de completare a chestionarului Trust Index© de 83%, mai mare cu 6% față de anul trecut, 90% dintre angajații SII România percep locul de muncă ca fiind o comunitate din care aparțin, 84% se simt implicați în activitățile pe care compania le organizează, iar 83% califică organizația ca fiind un angajator excelent.

„Corectitudinea, colaborarea și comunicarea eficientă sunt pilonii care ne ajută să construim o cultură organizațională puternică în cadrul SII România, unde fiecare individ se simte apreciat și inspirat să își atingă potențialul maxim. Această certificare nu este doar o recunoaștere, ci și o responsabilitate de a continua să investim în dezvoltarea și bunăstarea echipelor noastre, iar rezultatele obținute din răspunsurile colegilor ne motivează să ne extindem eforturile pentru a ne asigura că SII România rămâne un angajator de referință” a declarat Manel Ballesteros, CEO SII România.

Rezultatele obținute plasează SII România cu 19% peste media companiilor auditate la nivel mondial de către organizația globală Great Place To Work®. În plus, comparativ cu anul precedent, compania a înregistrat creșteri la nivelul celor mai importanți indicatori, datorită măsurilor pe care le-a implementat pentru îmbunătățirea culturii organizaționale, pe care le va continua și anul acesta. Printre acestea se regăsesc creșterea numărului de evenimente, sprijinirea evoluției în carieră a angajaților și oferirea de cursuri de formare și oportunități de dezoltare profesională prin intermediul unui departament dedicat 100% nevoilor angajaților, People Management.

Great Place to Work® reprezintă o autoritate globală de cercetare, consultanță și training, ce ajută companiile să creeze și să mențină medii de lucru excelente. Metodologia de evaluare se axează pe o serie de criterii importante pentru angajați, precum încrederea, respectul, corectitudinea, implicarea, comunicarea, competența, colegialitatea și altele. În același timp, se analizează relațiile angajaților atât cu superiorii ierarhici, cât și cu ceilalți colegi, dar și percepția acestora privind propriul loc de muncă. Certificarea este valabilă pe o perioadă de un an, iar companiile sunt eligible automat pentru lista celor mai bune locuri de muncă la nivel regional și global.


Despre SII România
Imagine1SII România face parte din SII Group, companie multinațională de top din domeniul tehnologiei. Filiala locală a fost deschisă în anul 2009 și furnizează servicii de dezvoltare software (digital și inginerie) și IT outsourcing.
În prezent, SII România numără peste 650 de angajați, cu un nivel ridicat de expertiză în mai mult de 40 de tehnologii, cărora li se alătură echipa de management și business suport. Compania deține un portofoliu de peste 180 de proiecte naționale și internaționale, dezvoltate pentru clienți locali și globali. Principalele industrii deservite de SII România prin divizia Digital sunt: IT, Telecommunications, Banking & Finance, Insurance, Energy, Manufacturing, Agriculture, iar prin divizia Inginerie: Automotive, Transport, Aerospace & Defense. SII România este o companie certificată Great Place To Work®.